Grădiniţa găzduieşte expoziţia cu lucrări realizate în cadrul Concursului naţional „Bucuriile iernii”.
La Grădiniţa cu program prelungit a Școlii „Mihai Eminescu” a avut loc vineri, 31 ianuarie, vernisajul expoziţiei de lucrări artistice realizate în cadrul primei ediţii a Concursului naţional „Bucuriile iernii'”, iniţiat de educatoarele Viorica Adiaconiţei şi Anişoara Deliu. Concursul a fost realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean Neamţ, Primăria Roman, Biblioteca Municipală şi Societatea Culturală „Clepsidra”. Tot vineri a avut loc şi jurizarea lucrărilor, acestea fiind apreciate de un juriu format din profesorul de desen şi artă plastică Radu Popescu, directorul adjunct al Școlii „Mihai Eminescu”, profesorul Dumitru Ouatu, şi educatoarea Mihaela Ion.
„Avem plăcerea de a ne bucura ochii cu lucrări deosebite, realizate în tehnici diverse. Avem pictură, unele realizate cu degeţelele, avem lucrări făcute cu pastă de dinţi, lucrări realizate din bobiţe de polistiren sau fragmente textile, din bucăţele de vată, toate denotă creativitatea şi talentul copiilor”, a spus profesorul de desen Radu Popescu. „Iarna este anotimpul care aduce copiilor cea mai multă bucurie. E anotimpul lui Moş Nicolae şi al lui Moş Crăciun, al vacanţelor şi al jocurilor minunate cu zăpadă. Am vrut să le oferim copiilor posibilitatea de a transforma această bucurie a iernii în lucrări care să le valorifice aptitudinile artistice. Faptul că la prima ediţie au participat 193 de preşcolari şi 40 de elevi din clasele primare, îndrumaţi de 110 cadre didactice, ne face să credem că iniţiativa noastră s-a bucurat de succes”, a spus educatoarea Viorica Adiaconiţei.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol