Miercuri, 19 octombrie, în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada C.A. Rosetti din Roman. Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat de 54 de ani, din Roman, conducea un autobuz, pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi intrat în coliziune cu un tânăr, de 22 de ani, din Roman, ce s-ar fi angajat în traversarea străzii, în calitate de biciclist.
„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea tânărului de 22 de ani. În cauză, polițiștii vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a precizat subinspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Tânărul a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență Roman, unde a fost diagnosticat cu fractură de humerus stâng, aflându-se la orele prânzului în curs de investigații medicale amănunțite.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol