Roman, Neamț
Căutare site

Biblioteca Municipală, pepinieră şi cufăr de comori

La Bibliotecă sunt înregistraţi utilizatori cu vârste de la un an la peste 80 de ani. Studenţii vin la Roman special pentru a citi cărţi de specialitate.

 

Fondul de carte al Bibliotecii Municipale „George Radu Melidon” cuprinde 165.000 de volume, iar multe din aceste cărţi sunt rare şi se găsesc în puţine biblioteci din ţară. Aceste cărţi pot fi studiate doar la sala de lectură, pentru ca preţiosul volum să fie de folos câtor mai mulţi cititori. Este şi cazul cărţilor de specialitate, pe care studenţii le caută pentru întocmirea lucrărilor. Cei interesaţi vin la sediul Bibliotecii Municipale sau dau un telefon înainte.

„Chiar astăzi a sunat cineva. Voia două cursuri de lingvistică. Din fericire, una dintre cărţi o avem, chiar dacă aceasta nu se găseşte la bibliotecile din Iaşi. Se întâmplă adesea ca studenţi la facultăţi din Iaşi să vină acasă, la Roman, şi să treacă pe la bibliotecă pentru cărţile de care au nevoie”, spune Cristina Panaite, directorul Bibliotecii Municipale „George Radu Melidon”.

Studenţii scanează, xeroxează sau citesc volumele la sala de lectură, în funcţie de timpul pe care îl au la dispoziţie.

„În această vară, la sala de lectură nu am avut doar studenţi, ci şi foarte mulţi profesori. Aceştia din urmă au venit la noi şi s-au pregătit pentru examenul de titularizare. În plus, avem utilizatorii care vin, aproape zilnic, să citească presa şi Monitorul Oficial. Pentru Monitorul Ofical avem şi varianta on-line, din sala de calculatoare putând fi accesat site-ul LexExpert, dar mulţi preferă varianta tipărită”, adaugă Cristina Panaite.

La sfârşitul lunii iulie, Biblioteca avea 4.290 de utilizatori, cei mai mulţi elevi şi studenţi. Decanul de vârstă este o doamnă care a trecut de opt decenii de viaţă, iar cel mai tânăr este un copil de doar un an şi jumătate. Povestea celui mai mic utilizator a început când un bunic a venit la bibliotecă, exasperat că nu ştie ce să-i mai ofere nepotului de doar câteva luni, care plânge foarte mult, chiar dacă îl leagănă. Atunci, bibliotecarele i-au sugerat să ia câteva cărţi de poveşti. Pentru aceasta, copilul a fost înscris la Secţia pentru copii, iar bunicul a citit foarte multe poveşti în anii ce au urmat, după cum arată fişele de împrumut.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.