Sportiva romaşcană, campioana României la aruncarea ciocanului, a reuşit acest lucru pe ultima sută de metri, la etapa a treia a naţionalelor de atletism. Nicoleta Grasu a reuşit acelaşi lucru în proba de aruncare a discului.
Bianca Florentina Perie, campioana României la aruncarea ciocanului, cea mai bună atletă a României în 2011, a reuşit, în sfârşit, să spargă ghinionul, prin realizarea baremului de participare la Campionatul Mondial de Atletism, competiţie care va avea loc la Moscova, în perioada 10-18 august. Eleva antrenorului emerit Lucică Cucoş a izbutit să depăşească pragul celor 69,50 metri, baremul B de participare la mondiale, cu prilejul etapei a treia a naţionalelor de atletism pentru seniori, tineret şi juniori I, care a avut loc sâmbătă şi duminică, în Bucureşti. Bianca a răsuflat uşurată după cea de a doua încercare, cea mai bună a sa din concurs, în care a aruncat 69,97 metri. Cea de a doua încercare ca valoare a fost a patra, 69,12 metri, moment în care sacii erau deja în căruţă, dar şi în care ocupanta locului al şaselea de la mondialele trecute forţa realizarea baremului A, de 72 de metri. O ultimă şansă de câştigare a biletului pentru Moscova ar fi fost la sfârşitul acestei săptămâni, la Stara Zagora, în Bulgaria, locaţie în care, în 27 şi 28 iulie, vor avea loc întrecerile Campionatului Balcanic al seniorilor. Bianca va participa şi la acest concurs, întrucât se înscrisese, deşi, în acest moment, nu mai este prioritar.
„Cel mai important este că va merge la Moscova, chiar şi cu baremul B. Este foarte bine că va fi acolo. În ce priveşte evoluţia de la etapa naţionalelor, cea mai bună încercare a sa a fost a patra, cu o menţiune, a scăpat bila puţin de sub control în ultima fază, a lansării. Dacă nu se întâmpla acest lucru, era sută la sută 72 de metri sau mai bine. Poate realiza acest lucru în Bulgaria, dar nu vom forţa. La Stara Zagora va fi, practic, un antrenament în regim de concurs. Mă interesează cât va arunca la mondiale, nu neapărat aici. Acolo, dacă va arunca peste 69,50 metri, va prinde finala. Eu spun că va reuşi. Impedimentele, în acest an, au fost începerea târzie a pregătirilor şi, apoi, înlănţuirea concursurilor. Dacă prindeam antrenament din plin în aprilie şi mai, acum trebuia să ajungem pe la 74 de metri. Oricum, în şedinţele de pregătire a avut şi până acum aruncări de peste 71 de metri. Dezavantajul calificării cu baremul B este că aruncă în prima serie, în reuniunea de dimineaţă. Rezultatele mai bune se obţin după-amiaza”, a declarat antrenorul Lucică Cucoş.
„Veterana” Nicoleta Grasu a reuşit, la rândul ei, să realizeze baremul B de participare la mondiale, 59,60 metri la aruncarea discului, cu zece centimetri mai mult faţă de cota minimă.
De asemenea, în etapa a treia a naţionalelor, penultima înaintea celei finale, junioara III Ana Maria Antal, de la LPS Roman, s-a clasat pe poziţia a treia la săritura în înălţime, cu 1,55 metri. Eleva Otiliei Danţiş este recent medaliată cu argint la naţionale, la categoria sa de vârstă.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol