Roman, Neamț
Căutare site

Bebelușii sînt în pericol din cauza lipsei de vaccin

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț continuă să întîmpine probleme în ceea ce privește aprovizionarea cu vaccinurile obligatorii pentru copii.

 

După ce, în urmă cu aproximativ două luni, din depozitele instituției au lipsit vaccinul antituberculoză care se efectuează nou-născuților în maternități după naștere, acum DSP Neamț nu are alte două vaccinuri obligatorii. Este vorba despre vaccinul Pentaxim, care se face copiilor la vîrsta de patru luni și de doi ani, și de un alt vaccin obligatoriu, care se face la vîrsta de șase luni. Un copil nevaccinat nu va fi protejat antidifteric, antipoliomielitic, atitetanic și antipertussis.

„Pe termen scurt nu sînt probleme, însă efectele nevaccinării se vor vedea în timp. În plus, și calendarul național de vaccinare este dat peste cap, întrucît este bine să se respecte schema de de vaccin din tratament. Noi sperăm ca Ministerul Sănătății să achiziționeze cît mai repede aceste vaccinuri, iar bebelușii care nu au fost vaccinați să poată fi recuperați”, a declarat medicul epidemiolog Roxana Pipirigeanu, șeful Serviciului Epidemiologic din cadrul DSP Neamț.

[sam_ad id=”89″ codes=”true”]

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.