Prima paginăSport

Beatrice Pârţac a venit din Irlanda să dea lecţii de tenis

Dimensiune text

Alexandra Fârţescu şi Beatrice Pârţac

Alexandra Fârţescu şi Beatrice Pârţac

Beatrice Pârţac şi Matei Băncescu au ieşit învingători la turneul de categoria I, Coreco, de la Iaşi. Beatrice Pârţac a venit din Irlanda, în vacanţă la bunici, dar şi să învingă la scor în turneul din capitala Moldovei. Matei Băncescu a câştigat turneul cu o zi înainte de a împlini zece ani.

Beatrice Pârţac, o micuţă practicantă a tenisului, în vârstă de aproape zece ani, dar care trăieşte în Irlanda împreună cu părinţii săi, stabiliţi acolo, a venit în România în vacanţă, primul scop fiind acela de a-şi vedea bunicii. Cum ştie să mânuiască bine racheta, n-a pierdut prilejul de a participa şi la câteva turnee de tenis de câmp, cât stă în ţară. Proximul prilej i-a ieşit în cale odată cu turneul de categoria I, la grupa 10 ani, de la Iaşi, Cupa Coreco. Nu mică le-a fost mirarea organizatorilor turneului şi cunoscătorilor într-ale sportului alb când au văzut la lucru o fetiţă plăpândă, necunoscută, dar cu o forţă şi o determinare care le-au captat imediat atenţia. S-au dumirit, între timp, urmărind jocul foarte bun al fetiţei, reflectat în rezultate pe măsură. Calificată fără meci preliminar în turneul final de patru jucătoare, Beatrice, legitimată la Clubul Atletic Roman, s-a jucat cu adversarele şi a câştigat trofeul: 6-1, 6-2, cu Alexia Moisuc (Vergilius Iaşi, cotată ca favorită numărul 1), 6-0, 6-1 cu Alexandra Fârţescu (Clubul Atletic), 6-0, 6-1 cu Alexandra Bălan (Dacia Galaţi).

„Părinţii micuţei Beatrice sunt din Răchiteni. Din câte ştiu, ea joacă tenis de trei ani, în Irlanda. A venit în vacanţă, o lună. M-am uitat la felul ei de a juca. Este detaşată, nu se stresează în ce priveşte scorul. Totul vine de la sine. La sfârşitul acestei săptămâni, va participa şi la turneul Cupa Kober, de la Piatra Neamţ, dar la grupa de vârstă 12 ani”, a afirmat antrenorul Ioan Isciuc, de la Clubul Atletic.

Alexandra Fârţescu, practicantă a tenisului doar de un an, timp în care a mai participat doar la trei concursuri, s-a clasat pe locul secund la turneul menţionat.

La mulţi ani, Matei Băncescu!

Matei Băncescu şi Ioan Isciuc

Matei Băncescu şi Ioan Isciuc

Celălalt laureat de la Cupa Coreco, tot la grupa 10 ani, este Matei Băncescu, elev al aceluiaşi Ioan Isciuc. Pornit în concurs din postura de favorit numărul 3, Matei i-a învins, pe rând, pe: Codrin Dimitriu (Micul As Iaşi) / 6-2, 6-2, Alexandru Cocuţ (Micul As) / 6-1, 6-1, David Apetrei (TC Vaslui) / 6-4, 6-0, Matei Frunză (Giglio Iaşi), în finală, cu 6-3, 6-3. Prilej de mare bucurie pentru Matei care miercuri, la o zi după terminarea concursului, a împlinit zece ani. „A început ziua aniversară pe terenul de tenis, la antrenament, apoi s-a simţit şi mai în largul său alături de colegii de echipă, cu pizza, tort şi suc”, a zis Isciuc.

La acelaşi concurs, Petru Doboş (Clubul Atletic) a trecut în optimi cu 6-2, 7-5 de Mihnea Cozac (Coreco), dar a pierdut în sferturi la favoritul 2, Matei Frunză (Giglio), 6-2, 4-6, 2-6. „Putea să învingă în setul al doilea, dar a avut nişte mingi date în afară de celălalt pe care el nu le-a reclamat”, a afirmat Isciuc.

Semifinală de turneu important, de categoria A, pentru Călin şi Nanu

George Cosmin Nanu şi Mihai Călin, ambii de la Clubul Atletic, au participat, săptămâna trecută, la turneul de categoria A, al doilea ca valoare după naţionale, de la Bacău, concurs din cadrul Circuitului Federaţiei Române de Tenis, la grupa 14 ani. George a trecut în primul tur de Mihai Fotea (Micul As) cu 3-6, 6-2, 6-3, fiind, apoi, oprit în optimile de finală, 0-6, 2-6, de Valentin Chitic (CSȘ Târgu Neamţ). Mihai a pierdut în primul tur, 4-6, 7-5, 2-6 la Răzvan Dumitriu (CS Dacia). Cei doi au avut un parcurs mai bun în proba de dublu a aceluiaşi turneu, în care au ajuns până în semifinale. În sferturi, Călin şi Nanu au învins cu 6-1, 6-0 cuplul Robert Berdilă (TC Bistriţa Bacău) / Andrei Țintaru (Tema Oneşti), fiind, ulterior, eliminaţi de favoriţii principali, Alexander Gima (LPS Constanţa) / Petru Berdilă (SCM Bacău). Anterior, la un turneu de categoria a doua, Cupa Kym Star, de la Piatra Neamţ, George Nanu se clasase pe locul secund. Vărul său, Dan Junior Nanu a ocupat atunci locul al treilea.

Trofeul Elisa

În paralel cu întrecerile turneului de categoria A, înainte menţionat, tot în Bacău s-a desfăşurat şi turneul de categoria I Trofeul Elisa, competiţie rezervată categoriilor 10, 12 şi 16 ani. Petru Dan Doboş a ajuns până în semifinale la grupa 10 ani. L-a învins cu 7-6, 6-0 în optimi pe Radu Toderiţă (CS Tema Oneşti), favoritul numărul 4, apoi a trecut cu 6-0, 6-2, în sferturi, de Matei Onofrei. Concursul s-a încheiat în penultimul act pentru Petru, 2-6, 4-6 cu Daniel Dăncuţă (SCM Bacău).

La aceeaşi grupă de vârstâ, dar la feminin, Riana Cobuz (TCM Roman) s-a clasat pe locul al treilea după ce a câştigat un singur meci pe tabloul şah de patru jucătoare, 6-4, 6-0 cu Maria Ungureanu (CSM 2010 Bacău). Alexandra Fârţescu (CA) s-a oprit în sferturi.

În fine, la grupa 12 ani, Adela Fărcăşel (TCM Roman) a învins-o pe Smaranda Tasmoc (Giglio), 6-4, 3-6, 6-1, apoi a pierdut în sferturile de finală în faţa favoritei numărul 3, Renata Farima (Coreco), 1-6, 2-6.

COMENTARII

WORDPRESS: 0