Începutul lunii martie nu a adus un mărțișor prea frumos romașcanilor care sunt pasionați de înot. O piesă de la sistemul de scurgere al bazinului de înot din Roman s-a defectat, iar acesta a devenit nefuncțional, începând cu ultima zi a lunii februarie.
Reprezentanții firmei care au realizat lucrarea vor efectua reparațiile pe banii lor, pentru că aceasta este în perioada de garanție.
„Ni s-a spus că problema va fi remediată într-o săptămână, dar nu ni s-a oferit o dată exactă”, a afirmat Constantin Cudalb, purtătorul de cuvânt al Primăriei Roman.
Bazinul de înot este o investiție de 4.300.000 lei, finanțată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului prin Compania Națională de Investiții. Costurile lunare de întreținere se ridică la 40.000 lei, dar jumătate din acestea sunt acoperite de încasări. Tariful pentru o oră petrecută în bazin este de 10 lei, pentru cei care doresc relaxare, și 15 lei pentru cei care vor să învețe să înoate și au nevoie de ajutor din aprtea instructorului. Cei care vor să reprogrameze ședințele de înot sau vor să știe când bazinul va putea fi folosit din nou pot solicita informații la numărul de telefon 0233/732.249.
[sam_ad id=”111″ codes=”true”]








Cum adica dupa nici 3-4 luni de cand l-au deschis cu fast a inceput sa se strice? Inseamna ca in 3-4 ani se darama cu totul „sandramaua”.
Primaria ar trebui sa caute o firma specializata sa verifice daca lucrarea respectata standardele de calitate … sau au folosit componete ieftiine pentru un profit cat mai mare. Si vinovatii sa plateasca, inclusiv cei de la primarie care au semnat receptia lucrarii.
Iar faza asta: “Ni s-a spus că problema va fi remediată într-o săptămână, dar nu ni s-a oferit o dată exactă” asta sa speram ca e o gluma proasta … ca daca o luam asa poate sa repare in prima saptamana din 2014, ca si aia tot o saptamana este.
Ce fel de contract de garantie a incheiat primaria cu firma asta de isi permit sa zica o s-o reperam noi dar nu stim cand
Si care e nr de telefon?
Să vină doamna Udrea să taie panglica la primirea lucrării de reparație, să ofere și un interviu televiziunilor locale !
Doamna Udrea e cam ocupată cu lupta pentru funcția de conducere in PDL, nu cred ca o mai interesează această lucrare de reparație, părerea mea..Bine că s-a grăbit cu panglica de inaugurare ! Interesul manifestat pentru rezolvarea problemelor romașcanilor , era doar așa de fațadă , în campania electorală .