Bărbat reținut pentru că și-ar fi agresat tatăl

Bărbat reținut pentru că și-ar fi agresat tatăl

Dimensiune text

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Sagna au identificat și reținut un bărbat de 37 de ani, bănuit că și-ar fi agresat tatăl. Agenții de poliției au fost sesizați în cursul zilei de marți, 7 iulie, de către un bărbat de 61 de ani, din Sagna, de faptul că a fost agresat de fiul său.

Imediat, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că, pe fondul consumului de alcool și a unor discuţii contradictorii, bărbatul de 37 de ani l-ar fi lovit pe tatăl său cu pumnii în zona feței. Totodată, acesta folosindu-se de un obiect ascuțit tăietor i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență și suprimarea vieții, creându-i astfel o stare de temere.

În urma administrării probatoriului, bărbatul de 37 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și ameninţare. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.



COMENTARII

WORDPRESS: 0