Prima paginăActualitate

Bărbat din Cordun dat dispărut, căutat de polițiști

Bărbat din Cordun dat dispărut, căutat de polițiști

Dimensiune text

 

UPDATE, 13 iulie: În urma activităților de căutare desfășurate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săbăoani, luni, 12 iulie, a fost depistat, în Roman, bărbatul de 41 de ani, dispărut la data de 10 iulie, din localitatea Cordun, informează IPJ Neamț. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, pe perioada dispariției, aceasta s-a aflat pe raza municipiului Roman și nu a fost victima vreunei infracțiuni.

 

ȘTIRE INIȚIALĂ, 12 iulie: Luni, 12 iulie, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săbăoani au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat din Cordun, Constantin Cristi Amarandei, de 41 de ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu din data de 10 iulie 2021 și nu a mai revenit până în prezent, informează IPJ Neamț. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Secţiei de Poliţie Rurală Săbăoani continuă activitățile de căutare în vederea depistării acestuia.

Semnalmente: înălţime – 1,70 metri, greutate – 70 de kilograme, păr brunet, tuns scurt, faţă rotundă, ochi căprui, statură atletică. Bărbatul prezintă o cicatrice pe obrazul drept urmare a unei intervenţii chirurgicale. La momentul dispariției, acesta era îmbrăcat cu un tricou tip maiou de culoare gri închis, pantaloni scurţi tip sport de culoare verde închis, încălțăminte tip şlapi cauciucat de culoare neagră.

„Polițiștii au efectuat verificări pe raza comunei Cordun, precum și a localităților limitrofe, în vederea depistării acestuia. Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.

Bărbatul a mai fost dat dispărut de tatăl său, în luna septembrie a anului trecut, revenind la domiciliu după câteva zile.

 

Foto: IPJ Neamț

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0