Fermierii care au avut culturile vegetale distruse din cauza fenomenelor meteo, în perioada ianuarie – august 2014, vor primi cât de curând ajutoare financiare de până la 1.200 de lei pe hectar. Banii se calculează pentru fiecare beneficiar, în funcţie de suprafaţa înscrisă în procesul-verbal de constatare a pagubelor. În perioada menţionată, culturile au fost afectate de grindină, ploi torenţiale, viituri.
Potrivit datelor oficiale, care se regăsesc într-o Hotărâre de Guvern publicată de Ministerul Agriculturii, fermierii primesc 335 lei/hectar pentru culturile de grâu, porumb, sorg, floarea-soarelui, rapiţă, orz, secară, triticale, ovăz, soia şi orzoaică, de 610 lei/ha pentru legume în câmp şi pepeni, cartofi – 700 lei/ha, plantaţii pomicole – 1.200 lei/ha, plantaţii viticole – 500 lei/ha, sfeclă de zahăr – 400 lei/ha, lucernă, muştar şi tutun – 250 lei/ha, căpşuni – 300 lei/ha şi culturi în spaţii protejate – 610 lei/ha.
Beneficiarii acestor sume sunt producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale sau forme asociative cu sau fără personalitate juridică, constituite conform legii. Potrivit specialiştilor din piaţa agricolă, fermierii şi-ar putea încasa banii chiar luna viitoare.
Articol scris de Bogdan MIHĂILĂ










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol