Municipiul Roman, în parteneriat cu Fundația TERRA Mileniul III, implementează, în perioada 30 august 2018 – 29 august 2019, proiectul
„Creșterea capacității administrative a Municipiului Roman prin reproiectarea SMC și introducerea CAF”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, informează Primăria Roman.
Obiectivul general al proiectului este creșterea capacității administrative a Municipiului Roman prin introducerea CAF (Cadrul comun de Autoevaluare al modului de Functionare a instituțiilor publice), reproiectarea SMC (Sistemului de management al calității) și formarea personalului în vederea optimizării proceselor orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP (Strategia pentru Consolidarea Administratiei Publice). Proiectul a contribuit la implementarea prevederilor Strategiei pentru consolidarea administrației publice 2016 – 2020 și a Planului de acțiuni pentru implementarea etapizată a managementului calității în autorități publice 2016 – 2020.
În urma derulării acestui proiect, Municipiul Roman a obținut Certificarea ISO 9001:2015 și dreptul de utilizare a mărcilor SRAC ISO 9001:2015 și IQNet, o garanție pentru modul eficient și eficace de desfășurare a activității la nivelul instituției. La nivelul aparatului administrativ al Municipiului Roman a fost introdus CAF ca instrument de autoevaluare, parte componenta a pachetului de instrumente utilizate la managementul total al calității.
Pentru cetățenii municipiului Roman, implementarea cu succes a planului vizează îmbunătățirea calității serviciilor asigurate de administrația locală și, implicit, creșterea calității vieții în municipiu. Valoare totală a proiectului este de 417.610,47 lei, din care valoarea cofinanțării UE este de 351.606,78 lei.













Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol