Roman, Neamț
Căutare site

Bani de la CJ pentru sărbătoarea comunei Bozieni

Manifestările organizate cu ocazia zilei comunei Bozieni sunt finanţate cu 20.000 de lei. 

Primăria Bozieni a solicitat un sprijin din partea Consiliului Judeţean Neamţ, în valoare de 20.000 de lei, pentru buna organizare şi desfăşurare a manifestărilor dedicate sărbătorii comunei, care va avea loc în data de 17 august.

Ca administraţia locală să poată acoperi onorariul formaţiilor şi ansamblurilor artistice care vor participa la acest eveniment, consilierii judeţeni au aprobat suma de 20.000 de lei, deşi, iniţial, în proiectul de hotărâre era trecută suma de 15.000 de lei. Suplimentarea a fost făcută pe considerentul că, de obicei, pentru astfel de manifestări se alocă sume mai mari în scopul promovării tradiţiilor şi obiceiurilor locale, la fel cum sunt susţinute concursurile şi întrecerile sportive.

Singurul care a fost împotrivă a fost consilierul judeţean UNPR Constantin Iacoban. ” Vreau să îmi justific alegerea făcută. Anul trecut, la manifestare, domnul primar nu a avut timp să arate cine au fost cei care au contribuit financiar la manifestarea de acolo, nici lista sponsorilor nu a fost dată citirii. Atât timp cât nici nu se pomeneşte de CJ la o asemenea manifestare, nu cred că se merită să le mai dăm bani. Lumea ar trebui să ştie că se distrează pe banii de la CJ”, a afirmat Constantin Iacoban.

Se estimează că la această activitate vor participa aproximativ 5000 de persoane, atât din localităţile învecinate – Poienari, Pânceşti, Oniceni, Ion Creangă, Valea Ursului, precum şi din comunele limitrofe din judeţele Vaslui, Bacău şi Iaşi.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.