Roman, Neamț
Căutare site

Bacalaureatul a fost floare la ureche pentru primarul Leoreanu

Pentru actualul primar, BAC-ul nu a fost un examen important. La acea vreme, alte competiții dădeau emoții elevilor. Laurențiu Dan Leoreanu consideră că a dispărut respectul reciproc între elevi și profesori.

Pentru primarul Leoreanu, examenul maturității a fost unul de care a trecut cu ușurință. Olimpic la mai multe materii în timpul liceului, acesta a trecut ușor peste Bacalaureat, dar nu la fel a fost cu alte examene pe care elevii de dinainte de 1989 trebuiau să le treacă.

„Am fost olimpic, mă băteam la nivel de județ, și am fost premiant în fiecare an – premiile I, II sau III -, nu se punea problema că nu pot lua un examen care era de un nivel, pentru mine, sub medie. În clasa a noua, eu am dat examen de admitere la liceu. Și, din cinci clase, câte funcționau înainte, s-au format trei clase de matematică-fizică. Vă dați seama ce presiune a fost? Au intrat doar premianți de la școlile din oraș, a fost o competiție acerbă. Am luat peste 9 la ambele probe – limba și literatura română și matematică. Foarte grea mi s-a părut «treapta», în schimb, când am trecut din clasa a X-a în clasa a XI-a. Din cele trei clase de matematică-fizică, doar una singură se mai forma după «treaptă», și erau elevi foarte buni în toate cele trei clase”, a povestit Laurențiu Dan Leoreanu.

Elevii de atunci din clasa de matematică de la Liceul „Roman-Vodă” au considerat bacalaureatul ceva simplu, pregătirea asiduă fiind pentru admiterea la facultate.

„M-am înscris la Facultatea de matematică – informatică. Erau trei probe: analiză matematică, algebră și geometrie și trigonometrie. Fiecare probă a durat câte trei ore, cu subiecte foarte grele. Eram patru pe loc și am intrat al doilea pe facultate, cu 9,16”, afirmă primarul Leoreanu.

În calitate de profesor, dar și de director al unui colegiu, actualul primar al Romanului spune că nu a trăit niciodată experiențe pe care le-a văzut la televizor.

„Aveam o relație destul de apropiată cu elevii, dar știau că nu pot să depășească o anumită limită. Ne respectam reciproc, iar cuvântul era cuvânt, chiar dacă eram mai prietenos sau mai aspru. La banchete am fost și eu, și am dansat și cu profesoare, și cu eleve, la modul decent, respectuos. Ceea ce am văzut eu acolo, cu striptease și cu alte acțiuni, iată spre ce au putut conduce niște derapaje de comportament…”, a afirmat Laurențiu Dan Leoreanu, făcând referire la scandalul de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din București.

Elevul Laurențiu Dan Leoreanu a luat și note de 4, mai ales că biologia nu se număra printre materiile preferate. Și a chiulit. Mai ales lunea, cu toată clasa:

„Era o aberație ce era în planul de învățământ. Noi eram clasă de matematică – informatică, dar făceam și obiecte tehnologice. Atunci aveam ore până la 14.00 sau până la 15.00, dar de la ora 13.00 plecam la cinema «Unirea», să vedem filmul. Mai ales că noi toți eram buni și ne era ușor să luăm un 7 sau un 8, dacă citeam lecția în pauză”.

O altă amintire plăcută a elevului Leoreanu îi are în centru pe profesorii din timpul liceului:

„Aveam și strigături specifice fiecăruia: «Jos, în beci, la doamna Bora / 70 minute ora. / De când mama m-a făcut / Pauză n-am mai văzut». Aceasta era pentru doamna Bora, profesoara de chimie, care stătea și ne preda și în pauze, până venea celălalt profesor la oră. Dar, în același timp, mi-o amintesc ca o persoană corectă și cu o anumită duioșie”.

Laurențiu Dan Leoreanu este de părere că subiectele din acest an de la Evaluarea națională de la sfârșitul clasei a VIII-a au fost foarte ușoare și nu au permis elevilor de 9 și de 10 să se diferențieze de ceilalți.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.