Prima paginăActualitate

Avocații sînt priviți de sus de procurori

Dimensiune text

Procurorii vor sta mai sus decît avocații în sala de judecată. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a completat, în ultima ședință, Regulamentul de ordinere interioară al instanțelor judecătorești. Printre modificări se află și cea privind poziționarea procurorilor la aceeași înălțime cu cea a judecătorilor.

 

 

În timp ce mii de dosare au termene de judecată după luni de zile, astfel încît se predă cazul de la o generație la alta și instanțele nu fac față nici ca personal și nici ca spațiu adecvat actului de justiție, Consiliul Superior al Magistraturii tocmai a soluționat o problemă: orgoliile profesionale. Conform regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în ultima ședință, procurorul intră în sala de ședință pe calea de acces destinată judecătorilor, cu cel puțin cinci minute înaintea orei stabilite pentru începerea ședinței. Sălile amenajate pentru judecarea cauzelor privind persoanele private de libertate vor fi prevăzute cu locuri pentru gardienii însărcinați cu paza acestora.

Biroul judecătorilor va fi amplasat pe una din laturile sălii de ședință, cu fața spre public, pe un podium avînd înălțimea cuprinsă între 40 și 50 de centimetri, în imediata apropiere a căii de acces speciale, dacă aceasta există. Biroul grefierului va fi poziționat, în funcție de dimensiunile sălii de judecată, în partea laterală sau în fața biroului judecătorilor și sub nivelul acestuia, astfel încît să nu stînjenească vizibilitatea judecătorilor spre public.

Biroul procurorului va fi situat distinct de cel al judecătorilor, în partea opusă spațiului amenajat pentru persoanele private de libertate, pe un podium avînd înălțimea cuprinsă între 40 și 50 de centimetri și va fi orientat astfel încît să asigure procurorului o vizibilitate bună atît spre biroul judecătorilor, cît și spre public.

Locul avocatului care pune concluzii va fi situat pe un podium avînd înălțimea cuprinsă între 20 și 30 de centimetri și va fi orientat, de asemenea, astfel încît să asigure avocatului o vizibilitate bună atît spre biroul judecătorilor, cît și spre public. Pe parcursul desfășurării ședinței de judecată, atunci cînd nu pun concluzii, avocații vor ocupa banca situată în fața publicului. Locul de consultare a dosarelor de către avocați va fi banca situată în fața publicului.

Bara martorilor va fi amplasată în fața biroului judecătorilor, între podiumul procurorului și cel al avocaților, și va fi dotată cu o Biblie.

În cazul în care o instanță dispune de mai multe săli de judecată, cel puțin una dintre acestea va fi amenajată pentru judecarea cauzelor privind persoanele private de libertate. În măsura în care spațiul existent permite, vor fi amenajate căi de acces separate pentru judecători, procuror și grefier, pentru persoanele private de libertate, respectiv pentru avocați, părți și spre public.

Procurorii și judecătorii susțin că acest regulament nu schimbă nimic în desfășurarea actului de justiție. „Probabil s-a modificat regulamentul în acest fel din cauză că existau diferențe la instanțele din țară. Acum, peste tot vor trebui respectate aceleași norme”, a afirmat judecătorul Marcel Bărbieru, vicepreședintele Judecătoriei Roman. „Nu mă influențează în nici un fel această modificare. Nu aveam orgolii nici înainte, cînd stăteam la nivelul avocatului. Știam că au fost ceva discuții pe tema asta, dar nu știam că s-a luat deja o decizie”, a spus Luiza Luca, prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman.

Singurii care sînt dezavantajați de măsura CSM sînt avocații. „Cred că procurorii erau poziționați corect. Acuzarea și apărarea stăteau mai jos decît judecătorul, care este cel care hotărăște. Din punctul meu de vedere, procurorii ar trebui să fie la nivelul avocaților”, este de părere avocatul Bogdan Onu.

[sam_ad id=”89″ codes=”true”]

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0