Roman, Neamț
Căutare site

Au venit cardurile de sănătate duplicat

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a trimis în judeţul Neamţ aproximativ 900 de carduri naţionale de sănătate duplicat, pentru cei care au pierdut cardul de sănătate primit iniţial.

După câteva luni de aşteptare, nemţenii care au făcut o solicitare la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ pentru a primi un card de sănătate duplicat au primit documentul. Săptămâna trecută, CAS Neamţ a primit aproximativ 900 de carduri de sănătate duplicat. Cereri au existat pentru puţin peste 1.000 de astfel de documente, însă celelalte vor fi emise în perioada următoare.

O altă problemă care a apărut, în ultima vreme, la CAS Neamţ, a fost numărul mare de cereri primite din partea unor tineri care au împlinit 18 ani şi solicită card naţional de sănătate. Conducerea CAS Neamţ atrage atenţia asupra faptului că nu sunt necesare astfel de cereri, deoarece, periodic, baza de date a asiguraţilor se actualizează, iar dacă cei care au împlinit 18 ani urmează, în continuare, o formă de învăţământ, li se va tipări un card în mod automat.

„O excepţie este formată de cei care se înscriu la facultate. Ei trebuie să aducă la noi o adeverinţă de student, pentru a-i putea introduce în baza de date a asiguraţilor, iar apoi li se va tipări un card de sănătate”, a precizat Radu Firăstrău, preşedintele director al CAS Neamţ.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.