Au început meditațiile școlare la Biserica „Precista Mare”

Luni, 6 februarie, la Biserica „Precista Mare” din Roman, într-un spațiu special amenajat, a început programul de meditații gratuite destinate elevilor din ultimul an de liceu.

 

 

Inițiat de preotul Dan Alexandru Antoce, parohul lăcașului de cult, proiectul a fost destinat tinerilor din clasele a XII-a de liceu care nu își permit să plătească ore de pregătire particulară.
În acest program s-au înscris, pentru început, 50 de elevi de la toate liceele romașcane, un număr mare provenind de la Colegiul Național «Roman-Vodă». Credem că, după începerea acestui program, numărul cursanților va crește„, a spus părintele Antoce.

Proiectul a fost bine primit nu numai de elevi – care văd în acest program o posibilitate de a-și aprofunda cunoștințele la discipline ce vor constitui probe de evaluare în cadrul examenului de bacalaureat -, cît și de cadrele didactice care au acceptat, în regim de voluntariat, să sprijine tinerii care provin din familii cu venituri modeste.

 

Meditațiile sînt susținute de cadre didactice de la unități de învățămînt din oraș, după un orar stabilit: luni, începînd cu orele 15.30, meditații la istorie (profesor Mihaela Grapă, Colegiul Național „Roman-Vodă”); marți, la orele 16.00, meditații la limba și literatura română (profesor Magdalena Anechitei, Colegiul Național „Roman-Vodă”); miercuri, la orele 15.30 meditații la fizică (profesor Dan Zaharia, Grupul Școlar „Vasile Sav”); vineri, la orele 15.30, meditații la disciplina matematică (profesor Constantin Ababei). În privința meditațiilor la limba și literatura engleză, acestea vor fi organizate din momentul în care se va identifica un cadru didactic care dispune de timp și disponibilitate pentru a se implica în acest proiect.

Tinerii interesați de acest program se pot înscrie printr-o cerere scrisă pe care o vor depune la Biserica „Precista Mare” din Roman.


COMENTARII

WORDPRESS: 0
error: Content is protected !!