Luni au început primele săpături pentru reamenajare tronsonului IV din Pieton Ştefan cel Mare, dinspre Banc Post. Se estimează că lucrările vor dura 12 luni.
Romaşcanii care au trecut luni dimineaţa prin Pieton Ştefan cel Mare au putut oberva că au început lucrările pentru reamenajarea tronsonului IV, dinspre Banc Post. Primarul Romanului, Dan Laurenţiu Leoreanu, a făcut o vizită în şantier, pentru a discuta cu reprezentanţii celor două firme constructoare, Bacor Prodcom Roman şi Rom Urban Construct Roman, şi a se asigura că fiecare ştie ce are de făcut, că orice problemă va fi tratată cu cea mai mare seriozitate şi că va fi rezolvată în cel mai scurt timp posibil, astfel încât să nu fie depăşit termenul de finalizare al lucrărilor, respectiv 20 iulie 2015.
„Astăzi predăm amplasamentul şi şantierul din Pietonal Ştefan cel Mare, tronsonul IV. Această lucrare are un termen de execuţie de 12 luni şi este una foarte complexă, pentru că are două părţi: refacerea tronsonului IV, dar şi a parterului I. Încercăm să facem în acest an cât mai mai mult posibil din tronsonul IV, urmând ca anul viitor să trecem şi la refacerea parterului I. Vom avea câteva puncte interesante pe aceaste zone. Mai întâi, este vorba despre o zonă de amfiteatru, iar dedesubt va fi amenajată o toaletă publică. Apoi, va fi o zonă Feng Shui, ca să spunem aşa, unde va fi o fântână arteziană, o peliculă de apă pe care se va proiecta video, ceva ce eu am văzut în Armenia, un proiect pe care l-am adus de acolo. De asemenea, vor fi refăcute scările dinspre Banc Post, care vor asigura accesul în trei moduri: unul prin intermediul scărilor obişnuite, unul automat, pe scări electrice, şi unul pentru persoanele cu handicap, stil lift, care va fi într-o zonă acoperită. De asemenea, pentru că în centrul tronsonului III nu a fost trasă apă atunci când s-a refăcut, vom deschide şi aici un şantier şi vom trage apă şi în această zonă. Sperăm ca în timp de o săptămână să eliberăm zona de construcţiile vechi şi să începem să turnăm betoanele de săptămâna viitoare”, a explicat primarul Leoreanu.
Lucrările sunt estimate pe durata a 12 luni, dar sunt condiționate de fondurile care vor fi alocate şi de condițiile meteo. Anul acesta a fost alocat buget pentru partea electrică, cea de alimentare cu apă şi cea de canalizare.
„Noi încercăm să urmărim lucrările, pentru ca acestea să fie executate corect. Am cerut ca fiecare firmă să aibă un perimetru unde să lucreze şi să răspundă de acea zonă, ca, după aceea, în caz de nereguli, să nu poată da vina unii pe alţii. Noi ne dorim lucrări de calitate, un plus de confort şi de facilităţi pentru romaşcani”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu.










Reamenajare = turnat betoane. Acum este acolo putin spatiu verde cu trandafiri (pe care nu-I mai gasesti in toata Groapa), care va fi desfiintat pentru a se turna betoane. Asa am inteles eu de la dl. primar. O zi buna tuturor romascanilor.
Asa e…..cand ploua si nu ai pe unde calca de balti si noroi….ma uit la acei trandafiri si mi se umple sufletul de bucurie ca traiesc intr-un oras in care nu s-a inventat asfaltul…
De acord cu ce s-a scris mai sus, dar sa speram ca nu va fi ca celelalt tronson.
In plus, ce fel de „gospodar” este dl. primar (sau poate altcineva cu responsabilitati) daca nu a vazut cum arata copacii plantati in niste vase care mai curand sunt ghivece de flori si care se si usuca. Cine se ocupa de ei sau, ca la noi, se face ceva, apoi se uita… Oare nu e pacat, sunt frumosi si mai les, sunt putini; macar ca fie intretinuti sa vegeteze in continuare.
Renovarile facute la capatul gropii mi se par de 2 lei. Au fost ridicati acei stalpi fara nici un sens si cand aud ca acum vor sa puna scari rulante pentru a urca si cobori din groapa ajung sa cred ca totul e facut de mantuiala. In loc sa sustinem o dezvoltare sustenabila si sa ne insusim acele practice propuse in planul de dezvoltare a orasului nostru nu se vede decat o proasta translatare. aruncati in continuare cu banii si la fiecare mandat sa veniti cu alte proiecte. Un oras al viitorului!!!