Roman, Neamț
Căutare site

Au început înscrierile pentru concursul de traduceri „Juvenes Translatores”

Liceele îşi pot înscrie elevii, până pe 20 octombrie, la ediţia a IX-a a concursului anual al Uniunii Europene pentru tinerii traducători, cunoscut sub numele de „Juvenes Translatores”.

Înscrierile se pot face la adresa http://ec.europa.eu/translatores. Concursul va avea loc pe 26 noiembrie 2015, simultan în toate liceele selectate prin tragere la sorţi. Ediţia de anul acesta este deschisă elevilor născuţi în anul 1998.

Elevii vor traduce un text de o pagină, în funcţie de alegerea exprimată pentru oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene. Textele vor fi notate de traducători din cadrul Direcţiei Generale Traduceri a Comisiei Europene, care vor selecta câte un câştigător pentru fiecare ţară. Cei 28 de câştigători vor beneficia de o excursie de trei zile la Bruxelles şi vor primi un trofeu.

Concursul „Juvenes Translatores” este organizat în fiecare an de Direcţia Generală Traduceri a Comisiei Europene, începând cu 2007. Scopul concursului este promovarea studiului limbilor străine în şcoli şi crearea pentru tineri a posibilităţii de a experimenta „meseria” de traducător. În urma participării la acest concurs, unii concurenţi au decis să se îndrepte spre o facultate de profil şi să devină traducători.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.