Roman, Neamț
Căutare site

Au fost afișate rezultatele finale ale Bacalaureatului. Numărul elevilor promovați în Neamț a crescut cu 54

Au fost afișate rezultatele finale ale Bacalaureatului. Numărul elevilor promovați în Neamț a crescut cu 54

Luni, 30 iunie, Ministerul Educaţiei și Cercetării a publicat rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, după contestaţii. În județul Neamț au fost depuse 950 de contestații: 401 la proba E.a. (care au modificat 391 de note), 273 la proba E.c. (262 de note modificate) și 276 la proba E.d. (259 de note modificate).

În judeţul Neamţ, în urma contestațiilor, numărul elevilor care au promovat bacalaureatul a crescut de la 2.057 la 2.111, dintre cei 2.668 de candidați participanți în județ la această sesiune de examen, din seria curentă și seriile anterioare. Astfel, promovabilitatea în județ a crescut de la 77,10% la 79,12% – procent de promovare calculat din totalul candidaților prezenți. Pentru promoția curentă, promovabilitatea în județ a crescut de la 80,5% la 82,3%. Anul trecut, promovabilitatea în județ a fost de 79,70% după contestații.

Conform Ministerului Educației și Cercetării, la nivel național, după soluționarea contestațiilor, rata de succes a crescut cu 2,2% – de la 74,3% la 76,5% – pe ansamblul tuturor promoțiilor (78,2% – în sesiunea iunie-iulie 2024). Astfel, se înregistrează, în total, 80.092 de candidați promovați (+ 2.287 de candidați față de rezultatele inițiale – 77.805 candidați). Dintre aceștia, 75.662 de candidați provin din promoția curentă (rată de reușită: 81,9%), iar 4.430 de candidați provin din promoțiile anterioare (rată de reușită: 35,8%). Numărul contestațiilor înregistrate în sesiunea curentă a fost de 39.734, iar 21.803 candidați au solicitat vizualizarea lucrărilor (7,2% din totalul lucrărilor).

A doua sesiune a examenului național de bacalaureat din acest an se va desfășura în perioada 4 – 26 august, fiind precedată de etapa de înscriere (14 – 21 iulie).)

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.