Roman, Neamț
Căutare site

Atleta romașcană Bianca Ghelber, medalie de argint la Cupa Europei

Atleta romașcană Bianca Ghelber, medalie de argint la Cupa Europei

În acest final de săptămână, la Leiria (Portugalia) s-au desfășurat întrecerile Cupei Europei de aruncări de iarnă, în care România a fost reprezentată de opt atleți, între care și sportiva romașcană Bianca Ghelber (SCM Bacău, CSA Steaua București), în proba de aruncare a ciocanului.

Finala A a probei senioarelor s-a desfășurat duminică, 12 martie, de la ora locală 12.45, în cea de-a doua zi a Cupei Europei. Campioană europeană, Bianca Ghelber (SCM Bacău – CSA Steaua București, antrenor Mihaela Melinte) s-a clasat pe locul secund în această probă, cu o primă încercare care a măsurat 71,52 metri. Medalia de aur a revenit Sarei Fantini (Italia), care a stabilit cea mai bună performanță mondială a sezonului, cu 73,26 metri, pentru ca pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere să se urce daneza Katerine Jacobsen, cu 71,08 metri (season best – SB).

În cadrul competiției, România a mai obținut o medalie, de argint, în proba de aruncare a discului – seniori, prin Alin Firfirică (CSA Steaua București – CSM Onești, antrenor Teodoru Agachi), cu o încercare care a măsurat (63,78 metri – SB). În clasamentul pe medalii, din 22 de țări care au punctat, România a ocupat locul 12.

 

 

Foto: Federația Română de Atletism

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.