Asociații de proprietari conduse de analfabeți funcțional

HomeActualitate

Asociații de proprietari conduse de analfabeți funcțional

 

Pentru a evita orice „neînțelegere”, termenul „analfabet funcțional” se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. La întâlnirea de la Primăria Roman cu reprezentanții asociațiilor de proprietari pe tema prețului pentru colectarea și transportul deșeurilor de pe raza municipiului Roman, s-a dovedit clar că mai mulți analfabeți funcțional conduc asociațiile de proprietari.

Explicații verbale și scrise

Ședința a durat aproximativ o oră, timp în care câțiva dintre administratorii sau președinții de asociație au demonstrat nu rea-voință sau supărarea firească pentru că tariful s-a majorat, ci că, după ce li s-a explicat și în scris, și verbal, nu înțeleg mai nimic. Vă oferim și câteva exemple, pentru a conștientiza, împreună, că implicarea cetățenilor în a decide cine sunt cei pe care îi aleg în conducerea asociațiilor este primordială pentru o viață bună și sănătoasă.

Fiecărui participant i s-a înmânat un document care explică de ce prețul la colectarea deșeurilor este format din: taxa de colectare – rămasă la același preț ca până acum, de 43 de lei pe metru cub, plus cheltuielile suplimentare de transport (de 13,5 lei/mc fără TVA) pentru că gunoiul nu se mai depune la Roman de la 1 aprilie, ci la Girov, și tariful de depozitare la Girov stabilit de Consiliul Județean (de 51,9 lei/mc fără TVA, tarif ce include și noua taxa națională, de 80 lei/tonă, în vigoare de la 1 ianuarie 2017). Fiecărui participant i s-a dat și expunerea de motive a Consiliului Județean prin care s-a fixat prețul de depozitare. Fiecărui participant i s-a dat și expunerea de motive a Consiliului Local Roman care explica cele de mai sus.

„Unde se aplică o taxă națională?”

Un administrator a întrebat dacă taxa națională (!!!) de 80 de lei pe tonă se aplică în toată țara sau doar la Roman. Un altul a întrebat dacă aceeași taxă națională este aplicată și la Iași. În mijlocul discuțiilor pe tema stabilită, adică explicarea motivelor pentru care a crescut tariful de colectare și transport deșeuri, un administrator voia să se repare un loc de joacă pentru copii.

În momentul în care reprezentanților asociațiilor li s-a explicat că urmează ca stația de transfer de la Cordun să fie licitată de către Consiliul Județean (instituția care gestionează proiectul pe fonduri europene din tot județul pentru deșeuri), unii administratori au cerut să facă licitația Primăria Roman. Alții au cerut ca licitația să stabilească mai mulți operatori de salubritate câștigători, nu doar unul, deși licitația presupune un singur câștigător (chiar dacă poate fi o asociere de firme, prețul este unul unic).

Un administrator a întrebat cum se împarte un metru cub de deșeuri pe persoană! Răspunsul corect este că un metru cub se împarte la 10 persoane, deci fiecărui locatar îi revină să plătească 0,1 lei din taxa stabilită pe metru cub de deșeuri.

Soluția cea mai simplă: boicotul!

Reprezentanților asociațiilor li s-a atras atenția că trebuie împreună să facem colectare selectivă, pentru ca numai o cantitate mică să ajungă la depozitul de la Girov și restul să fie reciclată, pentru a scăpa de taxa națională de mediu care este aplicată tocmai pentru că poluăm mediul. Când li s-a spus că această taxă națională, acum de 80 de lei, va crește la 120 de lei pe tonă anul viitor și apoi la 150 de lei pe tonă, unii administratori au zis că nu o vor plăti.

Au fost și câțiva administratori care au declarat că nu vor semna cu operatorul noul contract de colectare și transport deșeuri cu noul tarif, „să vedem ce o să facă”. Neplata facturilor pentru colectarea și transportul deșeurilor înseamnă că operatorul nu va mai ridica gunoiul. Un caz similar s-a produs la Orșova, un oraș acoperit de gunoaie pentru că administratorii nu au vrut să achite facturile cu noul tarif ce cuprinde, evident, și taxa națională.

Un administrator a citit expunerea de motive cuvânt cu cuvânt și, după trei rânduri, găsea câte un vinovat, pentru că, evident, nu citea toată explicația și nici nu a auzit explicațiile verbale oferite anterior. Alți administratori se întrebau de ce nu au fost consultați cu privire la creșterea tarifului, deși ședințele de Consiliu Local și cele de Consiliu Județean sunt publice, iar legile naționale care stabilesc taxe trebuie aplicate în teritoriu.

Un analfabet funcțional poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță. Alegeți-vă conducerile asociațiilor de proprietari cu atenție, pentru că ei sunt plătiți din banii tuturor locatarilor și trebuie să cunoască legile și, mai ales, să le înțeleagă. După care să le aplice.

 

Comentarii

WORDPRESS: 10
  • Presupun că articolul de față e un editorial ce exprimă punctul de vedere al redacției, ceea ce mi se pare puțin cam pe lingă deontologia profesională, nefiind asumat de nimeni și cît se poate de subiectiv(asta ca să mă exprim elegant). Din păcate, pentru cine citește printre rînduri, dincolo de realitatea tristă a situației, văd că se cam confundă scrierea unui articol de presă cu postările feisbuckiste ale activiștilor de partid(oricare ar fi el), chiar dacă intenția de a semnala o problemă în cadrul asociațiilor a fost onorabilă.

  • Un articol care trage un semnal de alarma asupra unei probleme majore din Roman si o parte din Romania.Pentru marea majoritate a populatiei din Roman problema e cunoscuta dar tratata cu indiferenta (din pacate).Dureros e ca aceste pipite (in majoritate) cred ca l-au prins pe Dumnezeu de un picior (ma refer la raporul aport profesional/banii incasati) si sfideaza pur si simplu majoritatea locatarilor care le sustin financiar.Datorita prostiei unele considera ca le apartine totul:scara de bloc,uscatorul unde isi au cartierul general,etc.Rezolvarea e simpla:angajarea unor firme profesioniste de gestiune-a se vedea municipiul Iasi-si atunci stapinele inelelor ar trebui sa treaca la matura in cel mai fericit caz.Aici si primaria are o vina majora deoarece persoanele analfabete sunt aspiratoare de votuti.

  • Nita Stefan 7 ani ago

    Un articol intre adevar si realitate,scris cu mult patos politic,cu un anumit caracter dispretuitor specific unei doctrine binecunoscute noua romanilor in ultimii ani care nu stie si nici nu vrea sa inteleaga ca oamenii sint asa cum ia lasat bunul dumnezeu si cu ei trebuie sa mergem inainte.Din motivul invocat in articol inteleg de ce autorul sau autorii nu au avut curajul sa isi asume ceea ce au asternut pe hirtie,fapt care imi intareste convingerea ca chiar daca oamenii nu sint la fel si nici nu au beneficiat de acelasi nivel de pregatire,in anumite momente reactioneaza asemanator.O astfel de gindire poate sa apara din lipsa de intelegere a realitatii populare.Putini sint cei ce inteleg de ce o asociatie de proprietari nu este condusa de cei mai buni economisti sau juristi,putini inteleg,bineinteles din cauza discrepantelor sociale,de ce un administrator sau presedinte nu este retribuit undeva spre nivelul de sus ca pe aceste functii sa poti alege sau angaja cei mai pregatiti oameni.Astia sint oamenii si cu ei trebuie sa defilam mai departe,dar de aici si pina la a arunca vina pe intunericul multimii pentru a acoperi adevaratii vinovati mi se pare total lipsit de logica si bun simt.Presupun ca mai multi stim ca daca acum citiva ani ,investitia facuta ar fi fost in interesul general si nu obscur astazi probabil in Roman sar fi putut face colectarea selectiva a gunoiului,iar romascanii ar fi platit mai putin.Cine nu e convins dar vrea sa vada adevarul sint dispus chiar sa prezint dovada existenta pe teren.Astept sa fiu contactat.

  • Pe timpul lui Ceausescu tot gunoiul era eco.
    Sticlele se colectau , nu existau pungi din plastic , pionierii adunau maculatura si fier vechi , iar analfabetii functionali au ridicat barajul de la Bicaz si Portile de fier.
    Urasc comunismul si voi detesta toata viata ” Epoca de aur ” !!
    Istoria a aratat ca se poate scapa usor de comunism daca te ajuta putin vestul.
    Dar de capitalism si de imputenia vestica nici dracul nu te mai scapa.
    Atat de imbarligate si de rahat sunt caile acestui capitalism european unit in cuget si simtiri incat imi ia stomacul altitudine.
    De capitalismul acesta nu mai scapam. Viata a devenit un iad !
    Pe cine doriti sa votam administratori ? Pe prospetii absolventi de facultati imbelciugati cu cercei in buze si buricuri ? Pai ei habar nu au ce este un metru cub ?
    Lasati ca acesti analfabeti functionali vor crapa cat de curand , rosi de cancerul european si de non-alimentele capitaliste.
    Pe timpul lui Ceausescu bagai la ghiozdan calorii putine dar reale ! Acum ne indoapa europa cu calorii false.
    Intr-o epoca in care pentru a intelege o factura Del-gaz iti trebuie cursuri de misticism si fanatism energetic cum aia a masii sa mai intelegi de ce este greu sa cari ca un debil un gunoi la kilometrii distanta ?
    Lucrurile si explicatia costurilor vietii de zi cu zi sunt intentionat facute sa fie complicate si imbarligate pentru a asigura alimentarea capitalismului purulent !
    Urma alege , caci pana la urma toti vom ajunge gunoi iar viermii vor manca din noi !
    In cardasie imputita in care se scalda Romania alaturi de baba de uniune a neunitilor nu ma voi mira ca am sa crap in Roman si voi fi inmormantat in Marea Neagra din motive de ecologie europeana….
    Totul a devenit insuportabil….

    Semnat : un nou alfabetizat european

  • -Soluția Girov e peste mână,prea departe,deci scumpă …trebuia să se găsească un amplasament pt.o nouă groapă de gunoi la Roman, în zona fabricii de cărămidă, (tot acolo să se facă și selecția)
    -Primăria ar trebui să îi aibă angajați pe administratori și președinți,prin concurs,cu studii corespunzătoare iar salarizarea să fie la vedere, după criteriul mărimii asociațiilor.
    -Revin cu propunerea înființării de asociații și de case, nu numai de blocuri,pt. a se elimina discriminarea populației.

  • În Legea 230/2007 art.54.al(1) zice așa:Persoanele fizice CARE AU calitatea de administrator de imobile sunt atestate de către PRIMAR,.. …ÎN BAZA UNEI HOT.A CONSILIULUI LOCAL.ddăăă!!Care pe care se scuză/ acuză,stimabililor?
    Persoanele mai sus menționate,,ANALFABETI FUNCTIONALI,sunt angajati ai Asoc. de Prop.-tari atestați cu acte în regula de o armată de functionari ai statului, drept pt.care au ce au semănat/semnat,pardon.Sărăcuții de analfabeți funcționali – sunt ăia de e plin departamentul cu sesizări pe la Primărie, și protejați de ani buni să nu care cumva să li se întîmple ceva.Analfabeți funcționali(ri)care puțin cîte puțin și an de an hăituiesc locatarii pe la pușculiță.
    A ÎNCEPUT CUMVA CAMPANIA AGRICOLĂ DE PRIMĂVARĂ LA FUNCȚIONALI?

  • În continuare, Președinții Asoc.de prop. sunt conf.Legii 230/2007 și HG.1588/2007 reprezentanții legali ale acestora,oameni cu diferite vocații,de diverse profesii,de ce nu interese ,Vecini aleși de noi în A.G care ajutați de Comit.executive ,tot vecini ai noștrii ,trebuie să cunoască lejea ,semnează ,angajează,(ATENȚIE)ÎNCHEIE CONTRACTE,demit,pot fi demiși și/sau răspund în fața legii pentru pagubele și /sau prejudiciile create locatarilor(sic).Cîți dintre aceștia știu /cunosc:.Codul muncii,legea contabilității,CP.civ/CP.PENALĂ-Acțiuniîn instanță-,legea 230/2007,HG.1588/2007,legea 50/1991 a construcțiilor(avize,aprobări,etc de la primărie)și altle… ca să poată să hotărască în numele tuturor cu respectarea dreptului fiecăruia?
    Faceți măcar o sesisare la funcționalii de la Primăria Roman cu privire la Asoc.de Prop.și veți vedea/experimenta ce înseamnă expresia analfabeți functionali.SPOR.

  • va trebui să facem selectarea deşeurilor cât se poate de repede, altfel o să ne vină nişte facturi de ne mutăm toţi din oraş>>>>>>>>>>>

  • Primaria din Roman sa ia de urgenta lectii de la primaria din Buhusi cum se pot face bani din vânzarea gunoiului menajer catre Fabrica de ciment Bicaz[folosit de acestia drept combustibil de ardere in procesul de fabricare a cimentului ]