Membrii trupei de teatru „Gong”, alături de copiii care frecventează activităţile desfăşurate sub patronajul Asociaţiei şi părinţii acestora, vor face o bucurie unor copii din oraş ale căror familii se chinuie să trăiască de pe o zi pe alta. Deoarece bucuria este desăvârşită doar atunci când se multiplică, Asociaţia Cultural-Artistică „Gong” din Roman dă startul campaniei „Şi tu poţi face un copil fericit!”.
„Cu lucruri mărunte putem face bucurii mari! Copiii au nevoie de atât de puţin pentru a fi fericiţi”, a explicat intenţia Cătălina Bostan, coordonatoarea trupei de teatru „Gong”.
Donaţii constând în hăinuţe, dulciuri şi jucării sunt aşteptate la sediul Asociaţiei Cultural-Artistice „Gong”, situat pe strada Siretului nr. 2. Beneficiarii acestei donaţii vor fi copiii care provin din familii defavorizate.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol