Bianca Perie îşi dovedeşte calităţile de mare sportivă şi în proba de aruncare a greutăţii.
La Grand Prix-ul atletic desfăşurat sâmbătă şi duminică în Sala de Atletism din Bacău, participarea sportivilor romaşcani, nu neapărat legitimaţi la grupări cu profil sportiv din Roman, a fost una eficientă şi consistentă. Toţi cei şase care au participat s-au clasat între primii trei în probele în care au concurat: aruncări – o specialitate a casei -, respectiv săritura în înălţime. Un singur băiat s-a strecurat printre cele cinci fete de aceeaşi sorginte şi n-a rămas dator.
Este vorba despre Marius Mustaţă, elev al antrenorului emerit Emilian Floroiu la LPS Roman, cel care a ţinut steagul sus în proba de aruncare a greutăţii, de 6 kilograme. Marius a ocupat locul I în urma unei cele mai bune încercări de 16,45 metri. Ar fi ocupat locul I şi cu 16,13 metri, rezultat obţinut într-o altă încercare. Al doilea clasat în proba sa a aruncat cu doi metri mai puţin.
Fetele sunt cele care au ieşit în evidenţă, nu neapărat prin număr. La aruncarea greutăţii de 4 kilograme, Bianca Perie, multipla campioană a României la aruncarea ciocanului, a ocupat locul I, cu 11,87 metri. Cinci dintre cele şase încercări ale sale au măsurat peste 11 metri. Pe locul secund s-a clasat Mihaela Asmarandei, sportivă legitimată tot la SCM Bacău, fostă elevă a profesorului Carmen Iederan, actualmente pregătită de Mihaela Melinte. Asmarandei a avut o cea mai bună aruncare de 11,72 metri. Tripleta ocupantelor podiumului a fost completată de Roxana Perie, de la LPS Roman. Elevă a antrenorului emerit Lucică Cucoş, ca şi sora sa mai mare, a aruncat 9,35 metri.
Ana Maria Antăl a câştigat proba de săritură în înălţime, cu 1,65 metri, şi a mai avut trei încercări, nereuşite, la 1,67 metri. Ana Maria Savu, colega sa de la LPS Roman, a ocupat locul secund, cu 1,45 metri. Ambele sunt pregătite de profesor Otilia Danţiş.
Cel mai bun rezultat al anului, în ianuarie, record naţional de juniori III, a fost realizat de Georgiana Aniţei (SCM Bacău) – 12,42 metri la triplusalt, la Cupa Bistriţei, concurs care a avut loc cu trei săptămâni mai devreme. În aceeaşi probă, eleva profesorului Cristi Nemţeanu, de la SCM Bacău, a sărit 12,69 metri în concursul de la sfârşitul săptămânii trecute. „Este o mare sportivă, un mare talent”, spuneau antrenorii romaşcani cu prilejul unui concurs desfăşurat anul trecut la sala de atletism din Roman.










Felicitari bravo !