Roman, Neamț
Căutare site

Artera Roman-Vest va fi terminată în august

Ocolitoarea a fost modernizată cu fonduri de la bugetul local. Lucrările au durat mai mult din cauza reţelelor de apă şi canalizare.

Artera Roman-Vest va fi redeschisă circulaţiei în a doua parte a acestei luni. După mai bine de un an de lucrări şi de intervenţii neprogramate, ocolitoarea va fi din nou funcţională. Lucrările pe artera Roman-Vest au început în 2013 şi nu anunţau nimic spectaculos, până când constructorii au săpat şi au găsit sub plăcile de beton patru reţele de apă, în condiţiile în care se cunoştea doar despre existenţa uneia dintre acestea. Una dintre reţele era complet nefuncţională, fiindcă a fost realizată ca parte a unui proiect ce nu a mai fost dus la bun sfârşit. În plus, conducta de fontă cedase şi apa producea infiltraţii în asfalt. Nici conducta de canalizare nu arăta mai bine, dar conductele au fost înlocuite şi s-a realizat un plan al reţelelor. Din păcate, toate aceste lucrări suplimentare au însemnat mai multe timp în care ocolitoarea a fost închisă.

„La sfârşitul acestei săptămâni se va turna stratul de beton stabilizat, după care va urma turnarea straturilor de asfalt. Data de 15 august este una realistă pentru deschiderea ocolitoarei, iar eventualele decalaje nu vor fi semnificative ca timp”, a afirmat Ovidiu Bojescu, city-managerul municipiului Roman.

Investiţia totală pentru modernizarea arterei Roman-Vest este de 6.471.471 de lei, fără TVA – fonduri de la bugetul local -, iar lucrările sunt efectuate de firmele Imrom – partea de drum – şi Hidroterm – partea de reţele de apă şi canalizare. La finalul lucrărilor, ocolitoarea Roman-Vest va fi mai largă, va avea o fundaţie solidă, colectarea apelor pluviale şi a celor menajere se va realiza prin reţele adecvate, în zonă va exista alimentare cu apă şi cu energie electrică, vor fi făcute trotuare, dar şi spaţii verzi adiacente. Scopul modernizării ocolitoarei Roman-Vest îl reprezintă atragerea de investitori şi asigurarea unei rute moderne pentru traficul greu care vine din sud şi se îndreaptă nord. De-a lungul arterei Roman-Vest, Primăria deţine 36 de parcele de teren, cu suprafeţe cuprinse între 1.060 şi 2.450 de metri pătraţi.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.