Prima paginăActualitate

Arestări preventive în urma perchezițiilor la traficanții de droguri

Arestări preventive în urma perchezițiilor la traficanții de droguri

Dimensiune text

În urma acțiunii organizate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și cei ai Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamț, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, la data de 22 iunie, magistrații au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, față de cele șapte persoane reținute, informează IPJ Neamț.

Luni, 21 iunie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii DIICOT – BT Neamț, au acționat în Neamț și în alte trei județe (Suceava, Bacău și Iași), pe linia combaterii traficului și consumului ilicit de droguri de risc și de mare risc.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2018 și până în prezent, membrii grupului infracțional ar fi procurat și comercializat droguri de risc și de mare risc și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive în județul Neamț, către diverși consumatori. 30 de persoane au fost conduse la sediul DIICOT – B.T. Neamț, în vederea audierii.

În baza probatoriului administrat, față de șapte persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 36 de ani, procurorul a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc, în vederea consumului propriu, punerea la dispoziție a unui imobil pentru consumul ilicit de droguri și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv. Marți, magistrații au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, față de cele șapte persoane reținute.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. În activități au fost angrenați polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și jandarmi, mai precizează reprezentanții IPJ Neamț.

 

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0