Joi, 6 august, Ministerul Energiei a transmis un apel către consumatorii casnici, companii, instituții publice și prosumatori, solicitând reducerea voluntară a consumului de energie electrică în intervalul orar 19:00 – 23:00, până la 31 august 2026. Măsurile sunt motivate de situația energetică dificilă provocată de seceta severă și de nivelul extrem de scăzut al Dunării, care afectează producția de energie.
Consumatorii casnici, îndemnați să mute consumul în timpul zilei
Ministerul recomandă populației să evite utilizarea simultană a aparatelor electrocasnice cu consum ridicat în intervalul 19:00 – 23:00 și, acolo unde este posibil, să reprogrameze aceste activități în intervalul 11:00 – 17:00, când producția de energie din surse fotovoltaice este mai mare.
Printre activitățile care pot fi mutate în timpul zilei se numără utilizarea mașinilor de spălat rufe și vase, uscătoarelor de rufe, încărcarea autovehiculelor electrice, folosirea boilerelor electrice și a altor echipamente cu consum ridicat. De asemenea, este recomandată oprirea luminilor și a aparatelor care nu sunt utilizate.
Ministerul subliniază însă că populația nu trebuie să oprească aparatele necesare pentru protejarea sănătății, menținerea unei temperaturi suportabile în locuințe sau funcționarea echipamentelor medicale.
Marile companii sunt invitate să reducă voluntar consumul
Consumatorilor industriali cu un consum anual de peste 50.000 MWh li se recomandă să analizeze posibilitatea reducerii voluntare a consumului în intervalul 19:00 – 23:00, dacă acest lucru este compatibil cu procesele tehnologice și condițiile de siguranță.
Companiile pot reprograma procesele flexibile, utiliza propriile capacități de producție sau stocare și evita pornirea echipamentelor cu putere mare în orele de vârf.
Ministerul solicită acestor operatori să transmită autorităților măsurile propuse, perioada și intervalul de aplicare, reducerea estimată a consumului, precum și datele persoanei responsabile de coordonarea acțiunilor. Reducerea consumului nu trebuie să afecteze securitatea instalațiilor, protecția angajaților, continuitatea proceselor critice sau obligațiile privind protecția mediului.
Și ceilalți consumatori noncasnici sunt încurajați să economisească energie
De asemenea, companiile și ceilalți consumatori noncasnici cu un consum anual sub 50.000 MWh sunt încurajați să reducă voluntar consumul în intervalul de vârf, prin măsuri precum reducerea iluminatului neesențial, oprirea echipamentelor neutilizate, evitarea încărcării autovehiculelor electrice și reprogramarea activităților cu consum ridicat.
Măsurile adoptate vor trebui comunicate furnizorului de energie electrică pentru ajustarea prognozelor de consum și a proceselor de echilibrare.
Instituțiile publice, chemate să limiteze consumul neesențial
Ministerul a solicitat și instituțiilor publice să reducă, acolo unde este posibil, consumul de energie în intervalul 19:00 – 23:00.
Printre măsurile recomandate se numără oprirea iluminatului arhitectural și decorativ, reducerea iluminatului în spațiile neutilizate, oprirea echipamentelor care nu mai sunt necesare după încheierea programului, limitarea climatizării în spațiile neocupate și reprogramarea activităților administrative cu consum ridicat.
Recomandările nu se aplică spitalelor, serviciilor de urgență, unităților de intervenție, sistemelor de alimentare cu apă, infrastructurii critice și altor servicii publice esențiale.
Totodată, prosumatorii care dețin sisteme de stocare sunt sfătuiți să își încarce bateriile în intervalul 11:00 – 17:00, în special din producția proprie de energie, și să utilizeze energia acumulată între orele 19:00 și 23:00. Totodată, ministerul recomandă evitarea încărcării bateriilor din rețea în orele de vârf.
Dunărea, la un minim istoric
Potrivit Ministerului Energiei, România se confruntă cu o situație energetică dificilă din cauza secetei severe și a reducerii accentuate a debitului Dunării, care la intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, a ajuns la aproximativ 1.400 mc/s, un nivel comparabil cu minimul istoric din 1985 și mult sub media lunii august, de aproximativ 3.900 mc/s.
În aceste condiții, Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național pe 28 iulie, pentru respectarea condițiilor de siguranță nucleară. În prezent, autoritățile desfășoară lucrări la bifurcația Bala – Dunărea Veche pentru a asigura nivelul de apă necesar funcționării în siguranță a Unității 2.
Totodată, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a instituit, la 31 iulie, starea de alertă la nivel național pentru 30 de zile. În paralel, sunt mobilizate la maximum capacitățile de producție pe gaze și cărbune, producția hidro este concentrată în orele de seară, sunt accelerate proiectele de noi capacități de producție și stocare, iar România utilizează importurile disponibile și mecanismele regionale de sprijin.
„Mutarea consumului flexibil din intervalul de seară către orele de prânz poate avea un efect important atunci când este aplicată simultan de un număr mare de consumatori. Fiecare megawatt economisit în orele de vârf reduce necesarul de import, sprijină echilibrarea Sistemului Energetic Național și contribuie la protejarea alimentării populației, a serviciilor esențiale și a activității economice. Ministerul Energiei monitorizează permanent evoluția producției, a consumului, a importurilor și a nivelului Dunării. Orice modificare relevantă sau măsură suplimentară va fi comunicată prin canalele oficiale. Recomandările sunt voluntare, temporare și preventive. Scopul lor este traversarea acestei perioade fără întreruperi și evitarea unor măsuri mai restrictive. Vă mulțumim tuturor pentru implicarea și responsabilitatea de care dați dovadă în această perioadă extrem de dificilă energetic la nivel european”, au mai transmis joi reprezentanții Ministerului Energiei.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol