Prima paginăActualitateNeamt

ApaServ riscă penalități din cauza apei

Dimensiune text

Compania judeţeană ApaServ riscă să plătească penalităţi din cauza apei revărsate de la staţia de epurare a apelor uzate Roman în râul Siret. Calitatea apei epurate nu este întotdeauna corespunzăoare parametrilor impuşi de regulamente, din cauză că staţia de epurare este în şantier de mai bine de doi ani. Pentru a nu plăti penalităţi, ApaServ solicita, şi primea, derogări de la Administraţia Bazinală Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor. Situaţia s-a schimbat, însă, în defavoarea companiei. „Nu vor să ne mai acorde derogări, pentru că nu avem autorizaţie de gospodărire a apelor pentru staţia de captare. Dar eu nu am autorizaţie de gospodărire a apelor, fiindcă acel teren nu ne aparţine şi nici nu ne-a fost dat în administrare. Este o solicitare nouă, nu a fost aşa mereu”, a afirmat Cătălin Dughir, directorul general al ApaServ.

Compania judeţeană ApaServ plăteşte către Sistemul de Gospodărire a Apelor 50 de lei pentru fiecare mie de metri cubi de apă brută, captată la staţiile de captare. Și apa care se revarsă în emisar după ce iese din staţia de epurare se plăteşte, dar plata acesteia se face diferenţiat, în funcţie de indicatorii chimici generali. Astfel, o apă mai murdară va fi mai scumpă la deversare decât o apă bine tratată şi epurată.

Compania judeţeană ApaServ gestionează, la nivelul întregului judeţ, o reţea de alimentare cu apă potabilă de 1.030,690 kilometri şi o reţea de canalizare-epurare de 318,070 kilometri.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0