Angajatorii cu lucrători străini, instruiți de polițiști

HomeEconomie

Angajatorii cu lucrători străini, instruiți de polițiști

 

 

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al județului Neamț au desfășurat, la data de 15 mai, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii muncii nedeclarate.

Astfel, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări Neamț împreună cu reprezentanții Inspecției Muncii, au desfășurat o sesiune de informare a angajatorilor care au cetățeni străini angajaţi sau care sunt interesaţi în acest demers, cu privire la condiţiile în care străinii pot presta activităţi lucrative pe teritoriul României, precum și drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitate de angajatori.

„Au dat curs invitației de a participa la această activitate peste 30 de reprezentanți ai societăților comerciale de pe raza județului Neamț. Scopul acestui demers l-a reprezentat creșterea gradului de informare și conştientizare în rândul angajatorilor, persoane fizice sau juridice, cu privire la riscurile la care se expun în situația nerespectării prevederilor legale privind angajarea sau detașarea unui cetățean străin în România. Totodată, s-a urmărit prevenirea și combaterea muncii ilegale a cetățenilor străini pe teritoriul țării noastre”, informează IPJ Neamț.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0