Reprezentanţii firmei au împărţit 100 de cadouri unor copii mai puţin norocoşi n copiii au răsplătit darurile cu poezii şi colinde.
Reprezentanţii firmei Marsat au făcut fericiţi peste o sută de copii din centrul social „Familia mea” şi din centrul „Romaniţa”. Fiecare copil din aceste două centre a primit daruri, indiferent de vârstă. Miercuri seară au fost vizitaţi copiii din centrul „Familia mea”.
„Am pregătit 62 de pachete. În fiecare am pus câteva fructe, câteva dulciuri, o sticlă cu suc, papucei de casă şi şosete. Aceste daruri sunt oferite din partea conducerii firmei Marsat, în special din partea domnului director Vasile Balcan şi a doamnei Andreea Tărâţă. Ei au vrut să facă o bucurie acestor copii care nu au parte, poate, de aceleaşi surprize ca tinerii care petrec sărbătorile cu părinţii aproape. Avem o tradiţie în a-l ajuta pe Moş Crăciun. În ultimii ani am fost la aproape toate centrele din Roman şi din jurul Romanului şi sperăm să fie o surpriză plăcută, din partea lui Moş Crăciun, pentru toţi copiii din acest centru”, a afirmat Denis Popovici, jurist al Marsat.
Imediat după ce au primit cadourile, copiii au plecat de la sediul administrativ la apartamentele în care locuiesc. Unii dintre ei nu au mai avut răbdare şi au mâncat pe drum din fructele şi dulciurile primite.
Joi după-amiază au fost vizitaţi cei 40 de copii din centrul „Romaniţa”. Cei mici au fost extrem de încântaţi de musafiri, mai ales după ce au aflat că aceştia au avut o discuţie cu Moş Crăciun.
„Noi, cei de la firma Marsat, ne-am întâlnit cu Moş Crăciun. El a auzit că sunteţi copii cuminţi şi v-a trimis dulciuri, fructe, suc, papucei… Vă plac dulciurile, nu-i aşa? Voi primiţi acum ceva de la Moş Crăciun, el ne-a rugat pe noi să împărţim darurile, fiindcă este foarte ocupat”, le-a spus Denis Popovici celor mici. Iar prichindeii i-au răsplătit pe mesagerii Moşului cu poezii, colinde şi multe zâmbete calde şi sincere.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol