Amenzi de peste 29.000 de lei aplicate de ITM Neamț în luna august

HomeEconomie

Amenzi de peste 29.000 de lei aplicate de ITM Neamț în luna august

În perioada 131 august, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ a efectuat 246 de acţiuni de control, din care 140 în domeniul relaţiilor de muncă şi 106 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, iar ca urmare a finalizării acestor acţiuni, au fost dispuse 251 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, informează ITM Neamț. 109 angajatori au fost sancţionaţi cu 129 de sancţiuni contravenţionale, din care 117 avertismente contravenţionale şi 12 amenzi în cuantum de 29.400 de lei.

În domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, în luna august au fost realizate 106 acţiuni de control. Au fost dispuse 88 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate. 60 de angajatori au fost sancţionaţi cu 71 de sancţiuni contravenţionale, din care 67 de avertismente contravenţionale şi patru amenzi în cuantum de 17.500 de lei.

În luna august, la ITM Neamţ au fost comunicate 23 de evenimente de muncă. Împrejurările în care s-au produs cele mai multe evenimente se referă la accidentele de circulaţie, utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă și căderea de la același nivel. Dintre evenimentele comunicate, două a fost mortale. Toate evenimentele comunicate sunt în curs de cercetare.

În domeniul relaţiilor de muncă, în luna august, inspectorii de muncă au efectuat 140 de controale, au dispus 163 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi au aplicat în total 58 de sancţiuni contravenţionale, din care opt amenzi în cuantum de 11.900 de lei şi 50 de avertismente contravenţionale, au mai precizat reprezentanții ITM Neamț.

Comentarii

WORDPRESS: 0