Amenzi de peste 120.000 de lei aplicate de ITM Neamț în luna februarie

HomeEconomie

Amenzi de peste 120.000 de lei aplicate de ITM Neamț în luna februarie

În perioada 1 – 28 februarie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ a efectuat 171 de acţiuni de control, dintre care 96 în domeniul relaţiilor de muncă şi 75 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Urmare finalizării acestor acţiuni, au fost dispuse 156 de măsuri pentru remedierea neconformităţilor constatate, iar 82 de angajatori au fost sancţionaţi cu 94 de sancţiuni contravenţionale, din care 76 de avertismente contravenţionale şi 18 amenzi, în cuantum de 126.500 lei, informează ITM Neamț.

În domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, inspectorii ITM Neamț au efectuat 75 de acţiuni de control. Au fost dispuse 54 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate. 41 de angajatori au fost sancţionaţi cu 49 sancţiuni contravenţionale, din care 41 avertismente contravenţionale şi opt amenzi în cuantum de 42.500 lei.

În luna februarie, la ITM Neamţ au fost comunicate 15 evenimente de muncă. Împrejurările în care s-au produs cele mai multe evenimente se referă la utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, accidentele de circulaţie şi căderea de la acelaşi nivel. Toate evenimentele comunicate sunt în curs de cercetare.

În domeniul relaţiilor de muncă, în luna februarie, inspectorii de muncă au efectuat 96 de controale, au dispus 115 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi au aplicat în total 45 de sancţiuni contravenţionale, din care zece amenzi în cuantum de 84.000 lei şi 35 de avertismente contravenţionale.

La patru angajatori, inspectorii de muncă au identificat patru persoane care prestau muncă nedeclarată. Trei persoane prestau muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, iar o persoană presta muncă în afara duratei timpului de muncă stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parţial. Domeniile de activitate în care se presta muncă nedeclarată sunt: comerţ, depozite şi restaurante, mai precizează reprezentanții ITM Neamț.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0