Joi, 23 martie, ca urmare a unor apeluri la 112, forțe și mijloace de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului (ISU) Neamț și al serviciilor voluntare pentru situații de urgență au intervenit pentru localizarea și lichidarea mai multor incendii de vegetaţie uscată, informează ISU Neamț.
Astfel, pompierii au intervenit în comuna Gârcina, unde a ars vegetație uscată pe o suprafață de 0,2 hectare, din cauza focului deschis în spații deschise, în comuna Girov unde a ars vegetație uscată pe o suprafață de 0,3 hectare, cauza probabilă fiind acțiunea intenționată, în comuna Bălțătești, unde a ars vegetație uscată pe o suprafață de 0,5 hectare, din cauza focului deschis în spații deschise, apoi tot în comuna Bălțătești, unde a ars vegetație uscată pe o suprafață de 0,3 hectare, cauza probabilă fiind acțiunea intenționată.
Pe fondul creşterii numărului incendiilor de vegetație uscată, produse ca urmare a utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor de vegetația uscată, fără respectarea măsurilor obligatorii de apărare împotriva incendiilor, care pot afecta construcţiile, fondul forestier sau principalele căi de transport (rutiere și feroviare) aflate în vecinătate, ISU Neamț reamintește principalele reguli și măsuri de prevenire a incendiilor pe care trebuie să le cunoaşteţi şi să le respectaţi.
Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 de lei la 15.000 de lei, pentru persoane fizice, şi de la 50.000 de lei la 100.000 de lei, pentru persoanele juridice.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Au fost situaţii când, în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti. Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere – şi ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum. De asemenea, nu este lipsit de importanţă efortul depus de personalul structurilor de intervenţie profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenţia în alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol.
„Pentru diminuarea numărului de arderi şi, implicit, a pagubelor rezultate, precum şi aplicarea măsurilor coercitive în situaţia constatării neîndeplinirii obligaţiilor de către persoanele fizice şi juridice, vor fi intensificate acţiunile în teren desfăşurate de personalul ISU Neamț, în colaborare cu specialişti din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Gărzii Naţionale de Mediu. Mai mult, vor fi desfășurate acțiuni de informare și conștientizare a populației asupra riscului generat de incendiile de vegetație”, au mai precizat reprezentanții ISU Neamț.
Comentarii