Roman, Neamț
Căutare site

Amenzi de 330.000 de lei pentru munca la negru

Inspectorii ITM au descoperit, în luna septembrie, 46 de persoane care lucrau fără forme legale de muncă la 24 de angajatori. Conform legislației în vigoare, au fosr aplicate amenzi de 330.000 de lei.

În perioada 1- 30 septembrie, 20 de inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ au efectuat 525 de controale, ocazie cu care s-au constatat 364 de deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă şi s-au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate. Urmare a controalelor efectuate, s-au aplicat 167 de sancţiuni contravenţionale, însumând 377.300 de lei.

„În urma controalelor au fost depistaţi 24 de angajatori la care lucrau 46 de persoane fără forme legale de angajare. Cuantumul amenzilor aplicate pentru muncă fără forme legale de angajare a fost de 330.000 de lei”, a declarat Nicolae Hîrlea, purtătorul de cuvânt al ITM Neamţ.

Conform Codului Muncii, angajatul care munceşte la negru nu se bucură de protecţie socială, nu beneficiază de dreptul la asociere în sindicate şi, mai ales, nu are siguranţa plăţii pentru munca prestată. Munca la negru permite angajatorilor să nu dea sporuri de vechime şi să nu ofere sporuri pentru condiţii grele sau periculoase de muncă, nici indemnizaţii de boală. Cei care muncesc la negru nu au asigurări de sănătate, dreptul la un concediu de odihnă sau la indemnizaţie pentru creşterea copilului. Celor care muncesc la negru le sunt afectate pensia, securitatea materială şi sănătatea. În acelaşi timp, un astfel de angajat nu poate revendica drepturi de bază precum plata la timp a salariului, pentru că nu există un contract care să îi garanteze aceste drepturi. Pe de cealaltă parte, statul pierde contravaloarea taxelor pe care ar fi trebuit să le plătească angajatorul.

Cazurile de muncă la negru pot fi raportate la ITM Neamţ. Această reclamaţie poate duce la un control care să oblige patronii la încheierea contractelor de muncă şi întocmirea statelor de plată.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.