În perioada 20 – 26 octombrie, Poliția Locală Roman a aplicat mai multe sancțiuni și avertismente în urma reclamațiilor primite la dispeceratul instituției. Cea mai mare dintre acestea, în valoare de 30.000 de lei, a primit-o un romașcan după ce a depozitat deșeuri din carton și din materiale de construcții într-o arie naturală protejată, cum sunt în zona Roman malul râului Siret sau malul râului Moldova, a anunțat primarul Leonard Achiriloaei în cadrul conferinței de presă de vineri, 27 octombrie.
Tot în săptămâna anterioară, Poliția Locală a mai aplicat, între altele, o amendă pentru tulburarea liniștii publice, o amendă de 1.500 de lei pentru depozitarea de deșeuri rezultate din materiale de construcții pe domeniul public, o altă amendă pentru executări de lucrări de construcție fără autorizație și un avertisment pentru nerespectarea programului de liniște în asociațiile de locatari. Alte opt amenzi, în valoare totală de 16.385 de lei, au fost aplicate pentru pentru proprietari de autovehicule ce au refuzat să comunice datele de identificare ale persoanelor cărora le-au încredințat vehicule pe drumurile publice, în situații în care au fost comise abateri în oraș.
„Am avut o astfel de sesizare, în care o persoană a abandonat deșeurile din carton și din materiale de construcții pe domeniul public, în zona unei arii naturale protejate, o persoană fizică, pentru care s-a aplicat o amendă în valoare de 30.000 de lei, deci aviz celor care depozitează deșeuri mai ales în arii protejate. Trebuie să facem facem aceste lucruri. De exemplu, am cerut o situație cu câte amenzi s-au dat pentru depozitarea neconformă de deșeuri în zona platformei din Aleea Revoluției, am primit o listă cu șapte sau opt amenzi, apoi, deja, lucrurile s-au reglementat, monitorizăm cu precădere aceste zone. În Aleea Liliacului, apoi, sunt și acolo foarte multe probleme semnalate, am intensificat un pic monitorizarea și, la fel, după peste zece aplicate, constant, și în acea zonă s-au diminuat neregulile. Încercăm, în acest mod, să limităm astfel de cazuri”, a declarat primarul Leonard Achiriloaei.
Comentarii