Amendă de 20.000 de lei pentru localul din Durău la care s-a petrecut accidentul soldat cu 18 răniți

HomeEconomie

Amendă de 20.000 de lei pentru localul din Durău la care s-a petrecut accidentul soldat cu 18 răniți

 

 

După accidentul petrecut la o nuntă organizată în stațiunea Durău, când 18 persoane au ajuns la spital după ce balustrada terasei localului s-a rupt, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Neamţ s-a autosesizat și a declanşat o acţiune operativă de control la unitatea în cauză – prestator de servicii de alimentație publică, informează un comunicat al instituției.

Reprezentanții CJPC Neamț au constatat la fața locului că structura din lemn realizată pentru prelungirea terasei și balustrada aferentă (care deservește salonul destinat acestor evenimente) s-a rupt și a fost afectată integritatea corporală a mai multor persoane.

Pentru nerespectarea prevederilor articolului 7, litera c, lin. 2 din OG 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare – conform cărora operatorii economici sunt obligați să presteze numai servicii care nu afectează viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora – operatorul economic a fost sancționat în conformitate cu prevederile articolului 50, (1), litera a, cu amendă contravențională în valoare de 20.000 de lei.

Totodată, pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, în conformitate cu prevederile OG 21/1992, articolul 55, alineatul (2), litera d, echipa de comisari a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor în cadrul salonului pentru evenimente și a terasei din Durău, până la remedierea deficiențelor.

„Atragem atenția tuturor operatorilor economici de pe raza județului Neamț cu activitate specifică de prestări servicii că au obligația legală de a oferi pe piață doar produse și servicii care nu pun în pericol viața, sănătatea, securitatea și interesele economice ale consumatorilor. Operatorul economic va rămâne sub atenta noastră supraveghere şi, ca și până acum, nu vom tolera nicio abatere de la prevederile legale”, au transmis reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamţ.