Roman, Neamț
Căutare site

Altfel de vacanţă pentru copiii de la Școala „Calistrat Hogaş”

Două dintre învăţătoarele şcolii au iniţiat o şcoală de vară, care se va desfăşura pe parcursul unei săptămâni.

Elevii învăţătoarelor Daniela Bădărău şi Elena Galiuc, de la Școala „Calistrat Hogaş”, au posibilitatea de a petrece, în această vară, „o altfel de vacanţă”. Acesta este genericul şcolii de vară iniţiate de cele două învăţătoare, care se desfăşoară în perioada 29 iulie – 2 august şi care are în program activităţi diverse şi atractive pentru copii. Aceştia vor participa la lecţii de matematică distractivă, vor discuta despre lecturi, altfel decât în timpul programului de la şcoală, vor merge în vizită la Muzeul de Știinţele Naturii, vor învăţa să-şi aleagă o carte la Librăria „Libricom” şi se vor juca, dar nu în faţa calculatorului.

„Prin această şcoală de vară, încercăm să-i scoatem pe copii din monotonia unei vacanţe petrecute în faţa televizorului şi a calculatorului. Copiii pe care îi avem la şcoala noastră fac parte dintr-o categorie defavorizată, puţini au posibilitatea de a merge cu părinţii în excursii sau de a merge în vacanţă într-o tabără. Chiar şi în oraş ies destul de rar, pentru că sunt prea mici ca să meargă singuri în parc, iar părinţii, ocupaţi cu problemele zilnice, nu au timp să se ocupe şi de programul lor sau, pur şi simplu, nu consideră acest lucru important. Noi am propus activităţi diverse, grupate pe ateliere de lucru, vom învăţa să facem fotografii, vom picta, vom recapitula unele lucruri învăţate la şcoală. Din experienţă, am învăţat că toţi copiii pot fi provocaţi astfel încât să-şi pună în valoare creativitatea, originalitatea. Asta ne dorim şi noi de la această şcoală de vară, să o transformăm într-un loc în care să predomine creativitatea şi armonia, într-un mediu atractiv, departe de ceea ce înseamnă, în mod obişnuit, şcoală”, a spus a spus învăţătoarea Daniela Bădărău.badarau2

Copiii au răspuns cu entuziasm iniţiativei celor două învăţătoare, bucuroşi să se revadă cu colegii  şi cu Doamna.

„Mă bucur că a început şcoala de vară, pentru că îmi era dor de Doamna şi de colegi. Pe mulţi dintre ei nu i-am mai văzut de când am luat vacanţă. Îmi place că ne jucăm împreună şi că învăţăm lucruri noi”, a spus Daniela Hociung. Dacă, în prima zi, s-au întâlnit la şcoală, şi-au povestit întâmplări din vacanţă şi au descoperit magiile pe care le poate face matematica, copiii şi-au petrecut ziua de marţi în parc, jucându-se şi vizitând Muzeul de Știinţele Naturii. Tot în parc vor veni şi miercuri, pentru a culege frunze şi ghinde pe care să le folosească, apoi, la orele de abilităţi practice. Printre activităţile interesante propuse se mai numără prezentarea unui cod al bunelor maniere în imagini şi un curs interactiv de teatru.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.