Roman, Neamț
Căutare site

„Alfa” şi „Omega”, tradiţie în matematica romaşcană

Sâmbătă, 5 aprilie, s-au desfăşurat la Roman două concursuri de matematică, devenite deja tradiţie.

Este vorba despre concursurile interjudeţene „Alfa” şi „Omega”, destinate elevilor buni la matematică de la profilurile tehnice şi servicii. Concursul „Omega”, găzduit şi organizat de Colegiul Tehnic „Petru Poni”, adresat elevilor de la tehnic, este deja la ediţia cu numărul XIII, iar concursul „Omega”, pentru elevii de la servicii, organizat de Colegiul Tehnic „Danubiana”, este la ediţia a X-a. La ambele concursuri au fost înscrişi aproape 200 de liceeni, de la liceele de profil din Roman, din Piatra Neamţ şi din judeţul Iaşi. Cele mai multe premii au revenit liceenilor romaşcani. Diplomele au fost însoţite şi de premii în bani, 150 de lei entru premiul I, 100 de lei pentru premiul II şi 50 de lei pentru premiul III, concursul fiind finanţat de Consiliul Local Roman. Premiile au fost înmânate de primarul Romanului, profesorul de matematică Laurenţiu Dan Leoreanu, care se numără printre iniţiatorii acestui concurs şi care şi-a exprimat sprijinul pentru dezvoltarea ulterioară a concursului şi transformarea acestuia într-un concurs naţional.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.