Sportivul romaşcan, component al lotului naţional, este legitimat acum la CS Politehnica Iaşi. Noul său antrenor, Costel Năftică, este convins că Alexandru va lua medalie la europenele din anul viitor.
Alexandru Dascălu, cel mai bun judoka romaşcan al momentului, dar şi în precedenţii trei ani, cel puţin, a luat medalie de bronz la Campionatul Balcanic al seniorilor de la Trebinja (Bosnia -Herţegovina), competiţie care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute.
„Am vorbit cu fiul meu imediat după încheierea concursului. Plângea la telefon. Mi-a spus că merita să ajungă în finală. Să ia măcar medalie de argint. Mi-a zis şi că a fost depunctat după ce adversarul său, din acel meci decisiv pentru calificarea în finală, a ieşit în afara suprafeţei de concurs şi a ajuns printre mesele arbitrilor sau ceva de acest gen, din inerţie. L-am îmbărbătat. Sunt sigur că va veni şi ziua în care va lua acea medalie frumoasă. Țin să mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat până acum”, a spus Victor Dascălu, tatăl sportivului.
Legitimat la CS Politehnica Iaşi, campioana României
Alexandru Dascălu, component al lotului naţional de judo, fost elev al lui Costel Ciobanu la Liceul cu Program Sportiv Roman, este, acum, student la Facultatea de Educaţie Fizică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iași. Este legitimat la CS Politehnica Iaşi, club la care îl are ca antrenor pe Costel Năftică. La Trebinja a prins podiumul, chit că nu pe o treaptă pe care şi-o dorea. „N-am fost cu el în Bosnia, întrucât am avut un alt concurs, cu alţi sportivi, la Bratislava. Am stat de vorbă cu el. La categoria sa de greutate, -60 de kilograme, s-au făcut câte două grupe a câte patru sportivi. Alexandru a câştigat două dintre cele trei meciuri din grupă şi a ocupat locul secund. A câştigat meciurile cu sportivii din Bulgaria şi Grecia şi a fost învins de cel din Turcia. În semifinale a avut adversar din Serbia, în faţa căruia a pierdut în prelungiri. Ulterior, sârbul a câştigat la categoria -60 kilograme. Pe Alexandru l-am remarcat în 2013, la etapă de zonă a campionatului naţional a juniorilor de la Oneşti. L-am văzut apoi şi la finale, în creştere de formă, atât la tineret (U 23), medaliat cu argint în 2014, cât şi la seniori, medaliat tot cu argint în 2013. Am demarat discuţiile în vederea unui transfer la Iaşi. A contat şi că îşi terminase studiile liceale”, a spus antrenorul Costel Năftică.
CS Politehnica Iaşi deţine titlul de campioană naţională pe echipe la judo în 2013, la tineret, respectiv locul al doilea, la seniori.
„În primul rând, rezultatele sale l-au recomandat. L-am văzut om serios, harnic şi muncitor. Sper să nu se dezică de aceste calităţi. Va intra în program de pregătire pentru naţionalele de seniori de la Iaşi, din 17-19 octombrie. Vrem, cel puţin, medalie de argint. În luna noiembrie vom concura, tot la Iaşi, la campionatul naţional pe echipe U 23 (tineret). Obiectivul este clar: să ne conservăm titlul! Pe de altă parte, în ce-l priveşte, strict, pe Dascălu, sunt şi competiţile de la grupa mai mică de vârstă. Anul acesta a luat medalie de bronz la naţionalele de juniori. Și la anul va fi junior. În mod normal, ar trebui să ajungă campion naţional la această categorie şi să dea lovitura şi la Campionatul European din 2015. Din punctul meu de vedere, la anul nu va avea cu cine să discute la europenele de juniori (U 21). Sper să nu mă înşel. Vor veni şi europenele de tineret. Trebuie muncă, perseverenţă şi serozitate”, a completat Costel Năftică.
„Important este ca, în toamnă, la Campionatul European, cea mai importantă competiţie din acest an, să fiu în formă foarte bună şi să obţin un rezultat bun”, spunea, cu ceva timp în urmă ,Alexandru Dascălu. Numai că, din postura de medaliat cu bronz la naţionalele de juniori, Alexandru n-a mai prins lotul României la europenele de juniori din 2014, competiţie care se va desfăşura în România în perioada 20-21 septembrie.
Comentarii