Un bărbat din comuna Ion Creangă i-a refuzat pe poliţişti şi pe doctori şi s-a ales cu dosar penal.
Marţi seară, în jurul orei 23.30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Ion Creangă au oprit în trafic un tractor, condus pe Viorel B., de 35 ani, din Ion Creangă, care prezenta halenă alcoolică. Fiind solicitat să fie testat cu aparatul etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei în aerul expirat, acesta a refuzat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Roman, în vederea recoltării de probe biologice de sânge sau urină, acesta refuzând recoltarea. În cauza a fost întocmit dosarul penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei.
Comentarii