Prima paginăSocialNeamt

Ajutoare sociale retrase din cauza nedeclarării unor venituri

70 de nemţeni care primeau ajutoare sociale, dar nu şi-au declarat maşinile mai noi de zece ani, au fost excluşi de la plată şi vor fi puşi să returneze sumele încasate în ultimii trei ani.

În ultimele trei luni, inspectorii Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii şi Inspecţie Socială au verificat 83 de primării din judeţ (în total, 6.461 de beneficiari de venit minim garantat, 9.663 de beneficiari de alocaţie pentru susţinerea familiei, respectiv 16.124 de beneficiari de ajutor pentru încălzirea locuinţei), pentru a-i identifica pe cei care primesc ajutoare sociale, dar care deţin în garaje maşini fabricate după 2005. Persoanele care au fost depistate în această situaţie au fost excluse de la plată şi vor fi puse să returneze sumele încasate în ultimii trei ani. Cei care nu vor achita sumele de bunăvoie, în 30 de zile de la data notificării, vor fi executaţi silit.

În urma acestor verificări, 70 de suspiciuni au fost confirmate. Este vorba despre cinci cazuri la beneficiarii de venit minim garantat, 24 de cazuri la beneficiarii de alocaţie pentru susţinerea familiei şi 41 de cazuri la beneficiarii de ajutor pentru încălzirea locuinţei.

Pentru a primi ajutoare sociale, trebuie depuse declaraţii pe propria răspundere privind veniturile şi proprietăţile. Conform legii, venitul pe membru de familie nu trebuie să depăşească 786 de lei, iar beneficiarii nu au voie să deţină vehicule mai noi de zece ani sau să aibă depozite bancare mai mari de 3.000 de lei.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0