Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Neamț anunță că, în acord cu politicile Ministerului Finanţelor Publice de flexibilizare a procesului de implementare a schemelor de ajutor de stat, a fost adoptată HG nr. 476/2018 de modificare şi completare a HG nr. 807/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 580/09.07.2018, Partea I.
Aplicarea acestei scheme de ajutor de stat urmăreşte stimularea creşterii economice prin realizarea de investiţii, iar modificările survenite au clarificat noţiuni şi au simplificat proceduri de acordare, vizând ca efect creşterea ponderii cererilor admise şi, implicit, a numărului investiţiilor de înaltă tehnologie, pentru realizarea produselor cu valoare adăugată mare.
Biroul Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi – la sediul AJFP Neamţ va fi punct de informare locală permanentă pentru toţi operatorii economici care doresc să acceseze această schemă de ajutor de stat.
„Promovarea prezentei scheme de ajutor de stat se va face şi prin intermediul întâlnirilor bilunare, în teritoriu, cu operatorii interesaţi, respectiv cei care pot realiza o investiţie de minim trei milioane euro. Graficul acestor întâlniri din luna august 2018 în judeţul Neamţ este următorul: 8 august 2018, ora 11, la Roman, sediul Serviciului Fiscal Municipal, Piaţa Roman Vodă, și 9 august 2018, ora 11, la Piatra Neamţ, la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, sala de şedinţe”, informează reprezentanții AJFP Neamț.
Comentarii