HomeEducatie

After school pe bani europeni la Școala „Vasile Alecsandri”

La Școala „Vasile Alecsandri” din Roman (foto) ar putea funcționa un program after school destinat nu doar elevilor din clasele primare, ci și celor de gimnaziu.

 

Inițiativa aparține conducerii unității școlare, care speră să poată accesa un proiect cu fonduri nerambursabile care să aibă drept scop funcționarea unui astfel de program. „Nu ne propunem înființarea de clase cu program prelungit, ci funcționarea unui program after school, la care să aibă acces, în funcție de solicitările părinților, elevii de pe toate nivelele de studiu. În cadrul programului se va lucra pe grupe, în funcție de vîrstă și de nivelul de studiu. Am experiență în domeniul întocmirii proiectelor europene, avem documentația necesară și vom depune un proiect pe această temă pînă la expirarea următorului termen de depunere a proiectelor, care sperăm să primească și finanțare„, a spus profesoara Maria Campău, director al Școlii „Vasile Alecsandri”.

Clasele cu program prelungit sînt o opțiune tot mai solicitată de părinții care vor să stea liniștiți la serviciu, știind că elevii sînt supravegheați și îndrumați la teme de personal calificat.

Comentarii

WORDPRESS: 0