Activitatea Arhiepiscopiei, analizată de Permanenţa Consiliului Eparhial

Dimensiune text

La întâlnire au participat protopopii din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.

Sala de şedinţă a Centrului Eparhial Roman a găzduit miercuri, 11 decembrie, şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial. Pe ordinea de zi au fost cuprinse mai multe chestiuni de natură administrativ-bisericească, economică, social-filantropică şi canonică. Cuvântul de deschidere a aparţinut preotului Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei, care a făcut o prezentare a principalelor puncte aflate pe ordinea de zi, după care a urmat şedinţa propriu-zisă, sub conducerea PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Preotul Alexandru Zamfir, consilier administrativ în cadrul Arhiepiscopiei, a prezentat protopopilor importanţa alegerilor organismelor parohiale deliberative şi executive pentru mandatul 2014 – 2018. Totodată, preotul Gheorghe Paleu, inspector eparhial, a prezentat propuneri pentru îmbunătăţirea activităţilor din sectorul patrimoniu şi construcţii bisericeşti. Preoţii prezenţi la şedinţă au fost informaţi în legătură cu organizarea unui curs pentru formarea personalului în vederea inventarierii bunurilor bisericeşti şi au aprobat metodologia de inventariere a obiectelor de patrimoniu şi a bunurilor care aparţin parohiilor, precum şi procedura de lucru în vederea construirii unui edificiu bisericesc. În cadrul întâlnirii au fost analizate problemele economice din cadrul Arhiepiscopiei, au fost stabilite ziua pentru organizarea Adunării Eparhiale şi zilele în care se vor desfăşura şedinţele pastoral-misionare pentru anul 2014.



COMENTARII

WORDPRESS: 0