Prima paginăSocialSanatate

Activitate intensă la centrele de permanenţă din zona Roman

Dimensiune text

În luna octombrie, cadrele medicale de la centrele de permanenţă din zona Romanului au oferit consultaţii pentru aproximativ 3000 de pacienţi.

Mii de pacienţi apelează lunar la centrele de permanenţă, mai ales din cauza aglomeraţiei de la Centrul de Primiri Urgenţe al spitalului. Chiar dacă adresabilitatea către centrele de permanenţă a crescut, medicii din spital se plâng de faptul că sunt asaltaţi de pacienţi care ar putea fi trataţi în aceste centre. Conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă Roman a făcut mai multe apeluri către pacienţii care nu sunt în stare gravă să se prezinte la centrele de permanenţă.

Cea mai mare activitate au avut-o, şi în luna octombrie, centrul de permanenţă din strada Anton Pann din Roman, unde au fost consultaţi 716 pacienţi, dintre care 170 aveau peste 60 de ani. Centrul de permanenţă din strada Bogdan Dragoş a avut 713 pacienţi, dintre care pentru 556 s-au prescris tratamente. Centrul de permanenţă MedClass Roman a avut 515 pacienţi, centrul de permanenţă Moldoveni a înregistrat 495 pacienţi, dintre care 307 au primit consultaţii la sediu, iar centrul de permanenţă Tămăşeni a avut 395 pacienţi în luna anterioară. Proaspăt inaugurat, în 14 octombrie, centrul de permanenţă Oniceni a avut 118 cazuri până la sfârşitul lunii, dintre care 97 de consultaţii au fost la sediu, 69 de persoane  primind tratament. Dintre toţi cei 2.952 de pacienţi care s-au prezentat la centrele de permanenţă din Roman şi împrejurimi în luna octombrie, în nouă dintre cazuri cadrele medicale au decis că este cazul să solicite ambulanţa.

Citește și:   Fără modificări în scenariul de funcționare pentru școlile din județ, din 27 septembrie

Centrele de permanenţă au program în fiecare zi începând cu ora 15 şi până a doua zi la ora 7, iar sâmbăta şi duminica funcţionează non-stop.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0