La inițiativa Centrului de zi al Fundației ,,Episcop Melchisedec” din Roman a avut loc joi după-amiaza, 2 noiembrie, o acțiune de ecologizare în care au fost implicați peste 30 de tineri voluntari ai centrului.
În curtea Fundației ,,Episcop Melchisedec”, sub directa îndrumare a directorului fundației, maica Dionisia Șchiopu, a fost desfășurată o acțiune de ecologizare care a mobilizat câteva zeci de voluntari membri din cadrul ATOR (Asociația Tinerilor Ortodocși Roman), Asociația Mușatinii din cadrul Colegiului Național „Roman-Vodă ”, precum și tineri elevi de la Colegiul Tehnic „Petru Poni”.
„Mediul înconjurător este o realitate care nu include doar mediul natural, ci cuprinde și activitatea umană, conferindu-i acestuia poziţia de parte a mediului şi beneficiar al acestuia. Voluntariatul în domeniul ecologiei și al mediului a devenit în ultimii ani din ce în ce mai răspândit, mulți tineri implicându-se alături de diverse ONG-uri și Fundații în lupta pentru a crea o natură curată şi pentru un mediu înconjurător sănătos”, au precizat reprezentanții Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.














Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol