Roman, Neamț
Căutare site

Accident rutier pe E 85. O mașină s-a ciocnit cu un tir

Accident rutier pe E 85. O mașină s-a ciocnit cu un tir

Marți seară, 6 iulie, în jurul orei 19.30, pe DN 2 – E 85, pe raza comunei Cordun, în apropierea depozitului Lidl, a avut loc un accident rutier, după coliziunea dintre un autoturism și un tir, în urma căruia o persoană a fost rănită.

Pompierii au fost înștiințați despre producerea accidentului rutier prin apel la 112, iar la locul solicitării s-au deplasat pompierii romașcani, cu o autospecială de stingere,  o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM. În accidentul rutier au fost implicate un autoturism și un autotren, în care se aflau doar conducătorii auto.

„Ambele autovehicule au părăsit partea carosabilă, rezultând o victimă neîncarcerată, conștientă. Conducătorul autoturismului, un bărbat de 34 de ani, a primit îngrijiri medicale de la membrii echipajului SMURD TIM, ulterior fiind transportat la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor și au degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier, pentru reluarea traficului.

Conform IPJ Neamț, din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că un conducător auto de 34 de ani, din județul Iași, a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară cu semiremorcă condusă de un bărbat de 24 de ani, din județul Harghita.

„În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 34 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier”, a precizat agent de poliție Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

 

Foto: ISU Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.