Roman, Neamț
Căutare site

Accident rutier la Poienari, o femeie a fost rănită

Accident rutier la Poienari, o femeie a fost rănită

Duminică, 27 septembrie, polițiștii din cadrul Biroul Rutier Roman au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Poienari.

Conform IPJ Neamț, în urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 67 de ani, din Poienari, ar fi condus un autoturism pe DN 15D, pe direcția de deplasare Crăiești spre Roman, ar fi efectuat o manevră de evitare a unui autoturism ce circula în fața sa, pătrunzând pe sensul opus și intrând în coliziune frontală cu un autoturism, condus de o femeie de 50 de ani, din aceeași localitate, rezultând rănirea acesteia.

„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal”, a precizat inspector principal de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.