Roman, Neamț
Căutare site

Accident rutier cu patru victime, la Gâdinți

Accident rutier cu patru victime, la Gâdinți

Sâmbătă, 26 iunie, în jurul orei 15, pe DN 15D, în localitatea Gâdinți, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară, în urma căruia patru persoane au fost rănite.

Prin apel la 112, în jurul orei 15:14, pompierii au fost înștiințați despre producerea accidentului rutier pe DN 15D, la intersecția cu DJ 205D. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului Roman, și un echipaj cu ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț. În accidentul rutier au fost implicate o autoutilitară și un autoturism, în care se aflau opt persoane, iar în urma accidentului rutier au rezultat patru victime, neîncarcerate, doi adulți și doi minori, au precizat reprezentanții ISU Neamț.

„O femeie de aproximativ 26 de ani, pasageră din autoturism, a primit primul ajutor calificat la locul evenimentului de la echipajul SMURD, fiind transportată la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Alte trei persoane, o femeie de 29 de ani și doi copii, au fost preluate și transportate la spital de către echipajul de la SAJ. Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriilor și îndepărtarea scurgerilor de lichide combustibile – carburanți și ulei – și au degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman a reieșit că în timp ce un bărbat de 31 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism pe DJ 207D, în localitatea Gâdinți, la intersecția cu DN 15D, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din județul Vaslui.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a doi minori de șase luni, respectiv șase ani, a unei tinere de 25 de ani și a unei femei de 29 de ani, pasageri în autoturismul condus de bărbatul din Bacău. Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier”, a precizat agent de poliție Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

 

 

Foto: ISU Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.