Roman, Neamț
Căutare site

Accident rutier cu patru autovehicule implicate, miercuri dimineață. Două persoane au ajuns la spital

Accident rutier cu patru autovehicule implicate, miercuri dimineață. Două persoane au ajuns la spital

Miercuri, 28 ianuarie, în jurul orei 07:25, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe DJ 157, între localitățile Dochia și Mărgineni, accident în care au fost implicate o autoutilitară și trei autoturisme, în care se aflau cinci persoane, dintre care un copil, informează ISU Neamț.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Punctului de lucru Roznov (o autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și prim ajutor și o ambulanță SMURD), Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. La sosirea pompierilor, patru persoane erau ieșite din autovehiculele implicate în accident, iar o persoană era încarcerată.

„Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au acționat pentru scoaterea victimei din autoturism. Victima, un bărbat, a fost preluată de echipajul SMURD și, ulterior, transportată la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Un alt bărbat a necesitat îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ și, ulterior, transportat la spital. Concomitent cu misiunea de descarcerare, s-a acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Conform IPJ Neamț, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 39 de ani conducea un autoturism pe DJ 157, în afara localității Mărgineni, n-ar fi adaptat viteza de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism pe care l-ar fi proiectat într-o autoutilitară. Ulterior, un alt autoturism, condus de o tânără în vârstă de 19 ani, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi intrat în coliziune cu cel de-al doilea autoturism implicat în evenimentul rutier.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului în vârstă de 39 de ani și a conducătorului autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 32 de ani. Ambii bărbați au fost transportați la o unitate medicală. Conducătorii auto au fost testat cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, cu excepția bărbatului de 39 de ani, care nu a putut fi testat din motive medicale. În cauză, continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal de poliție Andreea Atomei, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

 Foto: ISU Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.