Accident rutier cu două victime pe E 85, la Secuieni

HomeActualitate

Accident rutier cu două victime pe E 85, la Secuieni

Marți seară, 15 decembrie, în jurul orei 20.00, pe DN 2 – E 85, pe raza comunei Secuieni, a avut loc un accident rutier, în urma coliziunii dintre un autoturism și un autocamion, două persoane fiind rănite.

Pompierii romașcani au intervenit la locul accidentului, ca urmare a unui apel la 112, cu o autospecială  de stingere cu modul pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (TIM și EPA). „Accidentul rutier s-a produs între un autotren și un autoturism. În urma accidentului rutier au rezultat două victime, neîncarcerate. Acestea s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Cele două victime, doi bărbați în vârstă de 36 și 21 de ani, au fost transportate de echipajele SMURD la Compartimentul de Primire Urgențe Roman. De asemenea, pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriilor și îndepărtarea scurgerilor de lichide combustibile (carburanți și ulei) și au curățat/degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman a reieșit că în timp ce un bărbat de 36 de ani, din Bahna, conducea un autoturism pe DJ 158, la intersecția cu DN 2, în localitatea Secuieni, ar fi pătruns în intersecție, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un tânăr de 23 de ani, din județul Călărași, care circula din direcția Roman – Bacău.

„În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului din Bahna, precum și a unui tânăr de 21 de ani, pasager în autoturismul acestuia. Victimele au fost preluate și transportate la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent de poliție Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Conform reprezentanților Spitalului Municipal de Urgență Roman, șoferul rănit a fost diagnosticat de cadrele medicale cu traumatism la coloana cervicală, traumatism toraco-abdominal și contuzie umăr stâng, în timp ce pasagerul de 21 de ani, din Izvoare, a fost diagnosticat cu traumatism la coloana cervicală și contuzie toraco-abdominală, ambii aflându-se la orele dimineții în curs de investigații medicale amănunțite.